Energia verde este un subiect abordat tot mai des de oamenii din întreaga lume. Noile proiecte imobiliare se focusează în jurul conceptului de sustenabilitate și tot mai mulți oameni își doresc să apeleze la soluții prietenoase cu mediul.
Vorbind despre grija pentru natură, trebuie să știi că alternativele verzi sunt tot mai populare în întreaga lume. Țări precum Spania, Germania sau Italia se bazează enorm pe sistemele alternative de energie, printre care se numără și instalarea unor panouri fotovoltaice. Astfel de sisteme folosesc energia solară pentru a genera electricitate și, în general, le întâlnim pe acoperișurile caselor. Dacă și tu te-ai gândit cândva că o astfel de soluție ți-ar putea fi de folos, dar ești încă în dubii, atunci ar trebui să citești acest articol până la final. Iată care sunt cele mai importante avantaje oferite de instalarea panourilor fotovoltaice:
Prețuri din ce în ce mai accesibile și subvenții de la stat pentru panouri fotovoltaice
În urmă cu câțiva ani, prețurile panourilor fotovoltaice erau mult mai ridicate în comparație cu cele din prezent. Cu toate astea, vorbim în continuare despre o investiție mare. Totuși, trebuie să știi că există diferite programe de subvenționare care par din ce în ce mai atractive. Astfel, panourile fotovoltaice sunt din ce în ce mai accesibile.
Amortizare rapidă
De regulă, durata de funcționare a unui sistem fotovoltaic este de 15 ani. O investiție inițială de aproape 10.000 euro pentru panouri de 4kW se amortizează, de obicei, în 5 ani. În acest fel, amortizarea se face relativ rapid și vine la pachet cu economii serioase.
Valoarea casei crește considerabil
E drept că atunci când achiziționezi o casă, îți dorești să locuiești acolo pentru tot restul vieții, doar că planurile se mai pot schimba. Poate familia se mărește sau poate primești o ofertă de muncă într-un alt oraș. E important să știi că valoarea casei tale poate crește cu peste 10% dacă ai instalat deja panouri fotovoltaice. În plus, poate fi mult mai atractivă și ușor de vândut.
Independență energetică
Un alt avantaj oferit de panourile fotovoltaice aduce în prim-plan independența energetică. Imaginează-ți doar cum ar arăta viața ta dacă nu ar trebui să mai ai grija facturilor. Acesta este, de fapt, unul dintre principalele motive pentru care majoritatea oamenilor își îndreaptă atenția către o astfel de investiție.
Energia solară duce la eliminarea poluării
De altfel, unul dintre cele mai importante avantaje aduse de panourile fotovoltaice este eliminarea poluării cauzată de arderea combustibililor fosili. În acest fel, aduci un plus valoare locuinței tale, dar ești și prietenos cu mediul.
Așadar, panourile fotovoltaice au devenit din ce în ce mai populare în rândul oamenilor care își doresc să își producă singuri energia, în timp ce se bucură de nenumărate alte avantaje. Vorbim despre subvenții de la stat, amortizarea rapidă, eliminarea poluării, dar și creșterea valorii locuinței. Sunt avantaje care cântăresc enorm mai ales în cazul în care, pe viitor, vei dori să vinzi casa.
Sursă foto: Canva
https://www.canva.com/photos/MAA8KNeHQrk-photovoltaic-panels/
https://www.canva.com/photos/MACg-x2Pv64-solar-panels-on-the-roof/