Prima pagină » Razboi în Ucraina » Papa Francisc a discutat cu noul ambasador rus despre pacea în Ucraina: „Suntem gata să vorbim cu toată lumea”
Papa Francisc a discutat cu noul ambasador rus despre pacea în Ucraina:

Papa Francisc a discutat cu noul ambasador rus despre pacea în Ucraina: „Suntem gata să vorbim cu toată lumea”

18 sept. 2023, 23:00,
în Razboi în Ucraina

Papa Francisc s-a întâlnit luni cu noul ambasador al Rusiei pe lângă Sfântul Scaun, potrivit căruia au discutat despre eforturile suveranului pontif de a promova pacea în Ucraina, scrie AFP. Ivan Soltanovski, diplomat de carieră, și-a prezentat scrisorile de acreditare în fața șefului Bisericii Catolice, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

El și Papa „au discutat în special despre misiunea trimisului special al Papei pentru pace în Ucraina, cardinalul Matteo Zuppi, al cărui scop este de a rezolva anumite probleme umanitare”, a declarat noul ambasador pentru agenția oficială de presă rusă TASS.

Ei au convenit să „continue un dialog onest și deschis cu Sfântul Scaun, bazat în mod tradițional pe respect reciproc”, a adăugat el.

Papa l-a desemnat pe cardinalul Zuppi, șeful Bisericii italiene, să conducă o misiune de pace menită să pună capăt conflictului din Ucraina. În cadrul acestei misiuni, cardinalul Zuppi a vizitat Kievul, Moscova, Beijingul și Washingtonul, unde s-a întâlnit cu președintele Joe Biden.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a lăsat să se înțeleagă săptămâna trecută că Zuppi se va întoarce la Moscova.

Potrivit TASS, el a declarat la o masă rotundă: „Eforturile comune cu Vaticanul, al cărui trimis se va întoarce, continuă”. „Suntem gata să ne întâlnim cu toată lumea, suntem gata să vorbim cu toată lumea”, a adăugat el.

Papa Francisc a făcut numeroase apeluri pentru pace în Ucraina, până acum fără niciun rezultat, și se roagă în mod regulat pentru victimele conflictului.

Comentariile controversate despre Rusia care au supărat Ucraina

Papa Francisc a admis acum două săptămâni că afirmațiile pe care le-a făcut recent despre Rusia, văzute de mulți drept o susținere a imperialismului rusesc, au fost neinspirate, suveranul pontif afirmând că a vrut să le amintească tinerilor catolici din Rusia despre moștenirea lor culturală, nu politică, relatează Reuters.

În ceea ce privește comentariile despre Rusia, papa Francisc a declarat că „nu m-am gândit la imperialism când am spus ce am spus”.

„Poate nu a fost cel mai bun mod de a formula lucrurile, dar vorbind despre măreața Rusie, nu gândeam atât de mult geografic, ci cultural”, a explicat el, menționându-l în acest sens pe Feodor Dostoievski, unul dintre autorii săi favoriți.

„A fost un comentariu spontan care mi-a venit în minte deoarece eu am studiat (n.r. istoria rusă) la școală”, a explicat el și referința la Petru cel Mare și Ecaterina a II-a.

Suveranul pontif a fost aspru criticat din mai multe părți după ce la sfârșitul lunii trecute le-a transmis tinerilor catolici ruși să-și aducă aminte că sunt moștenitorii țarilor precum Petru cel Mare.

„Sunteți moștenitori ai marii Rusii: marea Rusie a sfinților, a regilor, marea Rusie a lui Petru cel Mare, a Ecaterinei a II-a, a marelui imperiu rus, cult, atâta cultură, atâta umanitate. Sunteți moștenitorii marii mame Rusia. Mergeți înainte”, a afirmat, printre altele, liderul Bisericii Catolice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026
Articole similare
Horoscop noiembrie 2026. Taurii își pot întâlni marea dragoste, Săgetătorii descoperă informații neașteptate, iar Capricornii au șanse la un loc de muncă mai bun
12:00
Horoscop noiembrie 2026. Taurii își pot întâlni marea dragoste, Săgetătorii descoperă informații neașteptate, iar Capricornii au șanse la un loc de muncă mai bun
Proteste violente în Germania. Magazine jefuite și confruntări cu poliția în mai multe orașe. De ce a ieșit Generația Z în stradă
11:40
Proteste violente în Germania. Magazine jefuite și confruntări cu poliția în mai multe orașe. De ce a ieșit Generația Z în stradă
Trucul de numai două secunde care te scapă de condensul de pe geamuri. Ce trebuie să faci zilnic
11:00
Trucul de numai două secunde care te scapă de condensul de pe geamuri. Ce trebuie să faci zilnic
Vremea se răcește în România la început de noiembrie. Meteorologii anunță ninsori și temperaturi negative
10:40
Vremea se răcește în România la început de noiembrie. Meteorologii anunță ninsori și temperaturi negative
Marco Rubio anunță discuții pentru un armistițiu limitat în Marea Neagră. Avertisment privind securitatea alimentară mondială
10:20
Marco Rubio anunță discuții pentru un armistițiu limitat în Marea Neagră. Avertisment privind securitatea alimentară mondială
PSD Iași, mesaj dur pentru Costel Alexe după alerta cu drone: „Siguranța ieșenilor nu trebuie transformată în instrument politic”
10:11
FOTO PSD Iași, mesaj dur pentru Costel Alexe după alerta cu drone: „Siguranța ieșenilor nu trebuie transformată în instrument politic”
Atac cu drone asupra unei rafinării importante din Rusia. Moscova anunță pagube semnificative
10:00
Atac cu drone asupra unei rafinării importante din Rusia. Moscova anunță pagube semnificative
Val de cutremure în România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 3,6
09:40
Val de cutremure în România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 3,6
Studio-Politic BZI LIVE cu invitatul prof. univ. dr. habil. Silviu Gurlui, deputat AUR de Iași, Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Politică, realități sociale, economice, educație și cercetare
09:15

Studio-Dezbatere BZI LIVE alături de Dan Doboș, scriitor, jurnalist, manager Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași! Idei, mentalități, schimbări politico-sociale naționale și globale
09:04
Studio-Dezbatere BZI LIVE alături de Dan Doboș, scriitor, jurnalist, manager Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași! Idei, mentalități, schimbări politico-sociale naționale și globale