Papa Francisc, ai cărui predecesori au comandat Capela Sixtină a Vaticanului cu secole în urmă, a făcut joi ultimele retuşuri pe o pictură murală de 3 km lungime, în timp ce vizita o şcoală la vest de Lisabona, potrivit Reuters, citată de News.ro.
Pictura murală face parte din proiectul „Viaţa între lumi” al Scholas Occurrentes, o mişcare educaţională internaţională care leagă aproximativ o jumătate de milion de şcoli de pe cinci continente.
Papa Francisc este principalul sponsor al grupului.
Papa Francisc contribuie la pictura murală a școlii din Lisabona
Aproximativ 30 de picturi murale realizate de studenţi şi membri ai comunităţii au fost reunite într-o singură lucrare în oraşul balnear Cascais. Tavanul şi pereţii încăperii în care papa le-a vorbit studenţilor şi unde se termină pictura murală au fost acoperite cu figuri umane plutind în cosmos. „Voi v-aţi pictat propria Capelă Sixtină”, a spus Francisc.
Papa, în vârstă de 86 de ani, a primit o pensulă de artist ataşată la un gadget de realitate virtuală care le-a permis elevilor de la o şcoală din Mozambic să vadă în timp real tuşele sale pe un perete în şcoala lor.
Sueranul pontif se află în Portugalia pentru Ziua Mondială a Tineretului.
Papa Francisc s-a întâlnit la Lisabona cu victime ale violenţelor sexuale
De asemenea, Papa Francisc s-a întâlnit cu victime ale violenţelor sexuale comise de membri ai clerului portughez, la şase luni după publicarea unui raport acuzator pentru Biserica Catolică din această ţară, informează AFP, citată de Agerpres.
„Papa Francisc a primit la nunţiatură un grup de 13 persoane care au fost victime ale abuzurilor din partea unor membri ai clerului”, a anunţat Vaticanul miercuri seara.
„Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de disponibilitate intensă şi a durat mai bine de o oră”, a precizat Sfântul Scaun într-un scurt comunicat de presă.
Puţin mai devreme, în prima zi a unei călătorii de cinci zile în Portugalia, suveranul pontif s-a adresat ierarhiei ecleziastice menţionând „dezamăgirea şi mânia pe care unii le simt faţă de Biserică, uneori din cauza mărturiilor noastre rele şi a scandalurilor care i-au desfigurat faţa”.