Prima pagină » International » Papa Francisc, apel pentru un tratat internaţional care să reglementeze inteligenţa artificială
Papa Francisc, apel pentru un tratat internaţional care să reglementeze inteligenţa artificială

Papa Francisc, apel pentru un tratat internaţional care să reglementeze inteligenţa artificială

14 dec. 2023, 17:40,
în International

Papa Francisc a lansat joi, 14 decembrie, un apel pentru un tratat internaţional cu caracter juridic obligatoriu care să reglementeze inteligenţa artificială, informează Reuters și Agerpres.

Suveranul pontif a lansat apelul în cadrul mesajului ocazionat de Ziua Mondială a Păcii, marcată de Biserica Catolică pe 1 ianuarie. Titlul mesajului, care, în mod tradiţional este trimis liderilor mondiali, este „Inteligenţa Artificială şi Pacea”.

„Răspândirea la scară globală a inteligenţei artificiale arată foarte clar că, alături de responsabilitatea statelor suverane de a-i reglementa utilizarea în plan intern, organizaţiile internaţionale pot juca un rol decisiv în a ajunge la acorduri multilaterale şi la coordonarea aplicării şi implementării”, a scris papa Francisc.

„Îndemn comunitatea globală a naţiunilor să coopereze pentru a adopta un tratat internaţional cu caracter obligatoriu care să reglementeze dezvoltarea şi utilizarea inteligenţei artificiale în multiplele sale forme”, a adăugat liderul de la Vatican.

Papa Francisc spune că sistemele de armament autonome nu pot fi niciodată etice

Suveranul pontif, care a criticat deseori industria de armament, a avertizat împotriva utilizării inteligenţei artificiale în sistemele de armament.

„Cercetarea în domeniul tehnologiilor emergente în aşa-numitul sector Sisteme de arme letale autonome, inclusiv transformarea inteligenţei artificiale într-o armă, reprezintă cauza unor preocupări etice grave. Sistemele de arme autonome nu pot fi niciodată subiecţi responsabili din punct de vedere moral”, a adăugat papa Francisc.

La începutul lunii noiembrie în Marea Britanie a fost organizat primul summit mondial privind A.I., numeroși șefi de guvern și stat, precum și antreprenori tech din Silicon Valley participând pentru a discuta inclusiv despre necesitățile de reglementare a inteligenței artificială.

Statele membre ale UE şi alte 20 de ţări reunite la întâlnirea de la Bletchley Park, lângă Londra, au căzut de acord asupra „nevoii urgente de a înţelege şi gestiona colectiv riscurile potenţiale” ale AI, semnând așa-zisa „Declarație de la Bletchley”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 septembrie 2026
11 septembrie 2026