Prima pagină » Actualitate » Papa Francisc spune că papa emerit Benedict este foarte bolnav și îndeamă la rugăciuni

Papa Francisc spune că papa emerit Benedict este foarte bolnav și îndeamă la rugăciuni

28 dec. 2022, 19:21,
în Actualitate

Papa Francisc a îndemnat miercuri credincioşii să se roage pentru fostul papă Benedict al XVI-lea, care este „foarte bolnav”, relatează Reuters și Agerpres.

Francisc a lansat această rugăminte neaşteptată la finalul audienţei sale generale de miercuri, fără să ofere alte detalii.

Benedict, în vârstă de 95 de ani, a renunţat la pontificat în 2013, primul papă care a recurs la un astfel de gest în ultimii 600 de ani. De atunci, a locuit la Vatican.

„Aş vrea să vă rog pe toţi să spuneţi o rugăciune specială pentru papa emerit Benedict care, în tăcere, susţine Biserica. Să ne aducem aminte de el. Este foarte bolnav, să ne rugăm Domnului să-l aline şi să-l sprijine în această mărturie de dragoste pentru Biserică până la final”, a spus papa Francisc în italiană.

Biroul de presă al Vaticanului nu a oferit alte informaţii despre starea de sănătate a lui Benedict, iar apelurile telefonice la reşedinţa sa de la Vatican nu au primit răspuns, mai menţionează Reuters.

Mesajul de anul trecut al papei Benedict

Papa emerit Benedict a afirmat într-o scrisoare trimisă în luna octombrie a anului trecut că speră să se alăture curând prietenilor săi în viața de apoi, zvonuri despre starea sa precară de sănătate persistând încă din momentul în care acesta a renunțat la Sfântul Scaun, afirmând că că nu mai are tăria trupească și mintală necesară pentru a ghida Biserica Catolică.

Benedict a trimis o scrisoare unui preot german pentru a-i mulțumi că l-a înștiințat de moartea reverendului Gerhard Winkler, un preot cistercian și teolog care a fost coleg cu Joseph Ratzinger înainte de a deveni papă.

„Dintre toți colegii și prietenii mei, el mi-a fost cel mai apropiat”, a scris papa emerit Benedict în scrisoarea citată de presa germană.

„Acum el a ajuns în viața de apoi unde mulți prieteni îl așteaptă cu siguranță. Sper că voi putea să mă alătur lor în curând”, a mai scris acesta.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
PSD a suspendat negocierile programate cu Adrian Veștea după ce PNL i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul. Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt blocate, iar șansele unei majorități parlamentare sunt puse sub semnul întrebării. Scena politică traversează un nou episod tensionat după ce Partidul Social Democrat a decis să suspende pentru moment discuțiile […]
PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iunie 2026
16 iunie 2026