Prima pagină » International » Părinţii activistei Greta Thunberg rup tăcerea! De ce boală suferă tânăra activista
Părinţii activistei Greta Thunberg rup tăcerea! De ce boală suferă tânăra activista

Părinţii activistei Greta Thunberg rup tăcerea! De ce boală suferă tânăra activista

30 dec. 2019, 15:00,
în International

Părinţii activistei suedeze Greta Thunberg au fost nevoiţi să facă schimbări în vieţile lor pentru a-şi ”salva” fiica mai degrabă decât clima planetei, potrivit declaraţiilor făcute de tatăl tinerei, informează Press Association.

Svante Thunberg a povestit că fiica sa în vârstă de 16 ani a ”început să se simtă rău” cu trei sau patru ani înainte să înceapă grevele şcolare pentru climă, nu se mai hrănea şi nu mai comunica cu alte persoane.

Tatăl adolescentei a precizat că el, împreună cu soţia – cântăreaţa de operă Malena Ernman -, şi-a luat liber de la serviciu şi a cerut ajutorul medicilor pentru a o ajuta pe Greta să se simtă mai bine.

Svante Thunberg a adăugat că schimbările pe care le-au făcut în propriile vieţi – printre care şi decizia acestuia de a deveni vegetarian – i-au dat Greţei energie.

Tatăl Greţei a vorbit în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Today, difuzată de BBC Radio 4, a cărei gazdă a fost chiar tânăra activistă.

„Ni s-a părut o idee proastă, doar gândul că propria fiică se află în linia întâi a unei probleme atât de importante precum schimbările climatice”, a mărturisit tatăl Greţei referitor la activismul tinerei în domeniul mediului.

„Ca părinte, nu-ţi doreşti asta.”

Svante Thunberg a mai precizat că au avut mai multe discuţii cu Greta înainte ca aceasta să demareze acţiunile, explicându-i că va trebui să facă lucrurile pe cont propriu şi să fie foarte bine pregătită pentru a răspunde la întrebările care i se vor pune, lăudând-o pentru răspunsurile pe care le-a dat.

Greta suferă de sindromul Asperger

Domnul Thunberg a mai vorbit şi despre problemele pe care fiica sa, diagnosticată cu sindromul Asperger, le-a experimentat din cauza depresiei.

Întrebat cum a procedat să o facă pe fiica sa să se simtă mai bine, acesta a spus: ”Am petrecut o perioadă foarte, foarte îndelungată împreună şi am rezolvat lucrurile împreună”.

Acesta a mai spus că Greta îşi considera părinţii ”mari ipocriţi” întrucât erau militanţi pentru cauza refugiaţilor, menţionând că fiica să îi întreba ”Ale cui drepturi le apăraţi?” având în vedere că părinţii nu luau în serios problema climatică.

Tatăl Greţei a mai dezvăluit că soţia sa a fost nevoită să renunţe la călătoriile cu avionul şi ”să facă schimbări drastice în carieră”.

„Ca să fiu sincer, nu a făcut asta ca să salveze planeta – a făcut-o ca să-şi salveze fiica pentru că şi-a dat seama cât de importante sunt aceste lucruri pentru ea, iar apoi, după ce a trecut prin aceste schimbări, a văzut cât de mult s-a schimbat, cât de multă energie a căpătat”.

Mi-am salvat copilul

„Ştiam că este ceea ce trebuia să fac pentru că am înţeles fenomenele care aveau loc în acea perioadă, dar nu am făcut asta ca să salvez planeta, am făcut-o ca să-mi salvez copilul”, a mai spus tatăl Greţei.

În ceea ce priveşte insultele care îi sunt adresate adolescentei, tatăl a spus: „Sincer, nu ştiu cum de poate face asta, dar răspunsul ei la ură este că râde mai tot timpul, i se pare hilar”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș
S-a aflat care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan. Fostul campion al României cu CFR Cluj și primar al comunei Apold a murit după ce s-a înecat într-un lac din județul Mureș. ISU Mureș a prezentat detalii despre intervenția echipajelor de salvare. Noi informații au fost făcute publice în cazul decesului lui Gabi Mureșan, […]
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026