Prima pagină » Actualitate » Pașaportul Covid-19 a intrat în ultima etapă de testare
Pașaportul Covid-19 a intrat în ultima etapă de testare

Pașaportul Covid-19 a intrat în ultima etapă de testare

11 mai 2021, 10:15,
Alexandru Ifrim în Actualitate

În ultimele săptămâni s-a tot vorbit de paşaportul Covid-19, acest document a fost creat pentru a permite persoanelor să călătorească în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei. Acesta a intrat în ultima etapă de testatre.

Începând de lună viitoare certfifcatul verde îl vor deţine tot cei care s-au imunizat împotriva Covid-19. Acest paşaport îi ajută pe oamenii care vor să clatoreasca în alte ţări. Deja două state probează sistemul de bază în ceea ce priveşte paşaportul online şi funcţionarea lui, Franta şi Malta fiind acelea care s-au apucat de testat nouă idee.

Testele au început încă de la începutul acestei săptămâni. şi vor dura două săptămâni.

Ce trebuie să ştie cei care deţin un astfel de act

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, a anunţat la finalul lunii aprilie ca în Parlamentul European a aprobat certificatul UE Covid-19. Oficialii Parlamentului European a spus da în privinţa certificatului UE Covid-19 acesta fiind votul final. Pentru aprobarea certificatului a fost un vot majoritar, deoarece oficialii PE sunt de părere că acest act ne simplifică deplasarea pe teritoriul Uniunii Europene.

În unele state state membre nu este obligatoriu pentru călătoria în alte state membre.

„Am spus-o și o s-o mai spun: libera circulație pe teritoriul UE este esențială pentru a reveni cât mai curând la viața în care putem plănui din nou călătorii de muncă sau de plăcere, în care ne putem revedea rudele și prietenii de departe”, a declarat Dragoş Pislaru.

Cât este valabil certificatul UE Covid-19

Dragoș Pâslaru a declarat că certificatul UE Covid-19 ar trebui să dureze în jur de 12 luni.

„Eurodeputații au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” – în locul „adeverinței electronice verzi”, conform propunerii Comisiei – ar trebui să fie valabil timp de 12 luni, și nu mai mult.Pandemia a venit fără o dată de expirare, iar asta ne forțează zi de zi să ne adaptăm eficient, cu rapiditate”, anunță Dragoș Pîslaru.

Certificatul UE Covid-19 poate fi de două tipuri, acesta poate fi atât de hârtie cât şi online.

„Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcție de caz, că a obținut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecție anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie și nici nu vor deveni o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație, afirmă eurodeputații”, după cum se arată pe site-ul europarl.europa.eu.

Oficialii Parlamentului European sunt de părere că cei care au un astfel de certificat nu trebuie să stea în carantină

Pentru a nu exista o discriminare pentru persoanele care nu s-au vaccinat, ţările care fac parte din UE vor trebui să le pună la dispoziţie turiştilor teste universale, accesibile în timp util şi gratuite.

„Trebuie să punem în aplicare certificatul UE COVID-19 pentru a restabili încrederea cetățenilor în spațiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. Statele membre trebuie să își coordoneze răspunsul în condiții de siguranță și să asigure libera circulație a cetățenilor în UE. Vaccinurile și testele trebuie să fie accesibile și gratuite pentru toți cetățenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricții suplimentare odată ce certificatul este în vigoare”, a spus Juan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), președintele Comisiei pentru libertăți civile și raportor, după votul din plen.

Premierul Florin Citu a vorbit despre certificatul de vaccinare

Momentan sunt doar câteva ţări în care pot călătorii toţi deţinătorii certificatului UE Covid-19. Miercuri 28 aprilie 2021, Florin Cîtu a vorbit despre paşaportul Covid-19. La acel moment oficialii PE nu aprobase acest act, în schimb premierul României şi-a exprimat speranţa ca această decizie nu va discrimina cetăţenii.

„Detaliile (privind certificatul verde european – n.r.) au fost trimise STS de foarte mult timp. STS se ocupă de implementare şi când o să fie gata… Deocamdată nu a fost aprobat la nivel european, sunt doar nişte informaţii pe care le avem despre modul în care să îl construim, dar, aşa cum am spus de fiecare dată, sperăm că o astfel de măsură nu va crea, nu va discrimina cetăţenii şi, din punctul nostru de vedere, este doar, aşa cum spunea şi domnul preşedinte al României, pentru elemente medicale.Deci, dacă sunt probleme medicale, să poţi să circuli cu acest certificat verde, dar în momentul în care toată Europa o să fie vaccinată şi în România majoritatea va fi vaccinată nu o să mai fie nevoie de acest certificat”, a afirmat premierul, după şedinţa de Guvern.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`