Extrema-dreaptă franceză a obținut un succes istoric în alegerile parlamentare franceze de duminică, în care a reușit să-și crească numărul de locuri în parlament de aproape 11 ori față de alegerile din 2017. Pe baza noilor cifre, Rassemblement National, partidul Marinei Le Pen devine o forță de opoziție în toată regula și părăsește periferia politicii franceze în care s-a aflat până acum.
Scor istoric în alegeri pentru partidul lui Marine Le Pen
De când a preluat partidul în 2011, Marine Le Pen s-a străduit să scape Frontul Național, redenumit Rassemblement National (RN), de imaginea anti-semită pe care i-o imprimase fostul lider, chiar tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, vreme de 40 de ani cât s-a aflat la conducerea lui, scrie Reuters.
După ce a obținut 42% în alegerile prezidențiale din aprilie, demonstrându-și capacitatea de a profita de dezamăgirea generală față de președintele în funcție, șefa extremei drepte franceze a făcut un pas înainte și a reușit să obțină un scor istoric la alegerile legislative de duminică.
Astfel, Rassemblement National, va obține între 85 și 90 de locuri în parlamentul francez, într-o creștere uriașă de la 2 în 2012 și 8 în 2017. În sondajele anterioare alegerilor se estima că partidul extremist urma să câștige doar între 25 și 50 de locuri.
„Ne-am atins cele trei obiective – l-am făcut pe Emmanuel Macron un președinte minoritar, fără controlul puterii și fără puterea de a urmări o recompunere politică esențială reînnoirii democratice”, a spus Le Pen imediat după anunțarea rezultatelor.
Extremiștii de dreapta vor avea mai multă putere de acțiune în Parlament
Rezultatul de duminică a distrus așa-zisul „front republican” al votanților de pe tot spectrul politic care se raliaseră în spatele unui candidat mainstream pentru a opri creșterea extremei drepte.
A confirmat, de asemenea, pariul lui Pen de a schimba imaginea partidului, refuzând și să-și unească forțele cu Eric Zemmour, un alt politician extremist de dreapta.
În cifre brute, partidul lui Le Pen va rămâne în spatele stângii coalizate, însă va avea mult mai multă putere de a acționa în Parlament, fiind acum capabil să supună moțiuni de cenzură la vot, să ceară examinări la instanțele constituționale, să conducă comisii parlamentare și să aibă mai mulți timpi de vorbire în legislativ.
Adunarea Națională va avea mai mulți parlamentari chiar și decât formațiunea lui Jean-Luc Melenchon, fapt ce l-a făcut pe președintele interimar al partidului, Jordan Bardella, să spun că „RN va deveni principalul grup de opoziție” din Parlament, scrie Le Monde, luni.
Marine Le Pen a fost și ea re-aleasă fără emoții în circumscripția sa Pas-de-Calais cu 61,03%.