Păruiala pe buget

Nu am cum să uit. În decembrie, când doar se pregătea să ajungă premier, Florin Cîțu ne dădea asigurări că ajustarea bugetului conceput de PNL la exigențele celorlalte două partide, USR și UDMR, care urmau să compună coaliția aflată a guvernare, este floare la ureche. Nu ar dura, zicea e, decât câteva zile. Câteva zile s-au transformat într-o lună. De ce nu avem un buget? Care sunt consecințele? Și, până la urmă bugetul, cum va fi el, va respecta legislația în vigoare?

Dacă dilema în care se află coaliția s-ar reduce doar la aplicarea riguroasă a propriului program de guvernare, lucrurile ar fi fost simple și am fi avut o lege a bugetului promulgată și pusă în aplicare. Între timp însă, s-au manifestat cu prioritate ambițiile unor miniștri de a obține privilegii legate de cheltuieli. Fiecare dorește să învârtă mai mulți bani pe degete. Din banii publici. Mai mulți bani înseamnă mai multă putere. Mai mulți bani înseamnă mai multă clientelă. Mai mulți oameni care fac coadă la cabinet, apoi sluj în fața ta și care, într-un fel sau altul, îți întorc favorurile. Din această perspectivă, explicația întârzierii bugetului nu este prea complicată. Motivele țin pur și simplu de cinismul politic. Pentru că, în timp ce baba se piaptănă, țara arde. Dă din îngheț în incendiu. Statul nu poate face cheltuieli indispensabile traversării perioadei de pandemie și de criză economică prin care trecem. Marile investiții promise de la nivel guvernamental rămân o simplă poveste pe hârtie. Iar investițiile angajate sau care urmează să fie angajate de către edilii locali sunt și ele înghețate, spre paguba cetățenilor. Dar și pregătind astfel falimentul unor societăți comerciale, care au câștigat licitații, s-au apucat de treabă au făcut cheltuieli, dar nu-și mai văd deconturile. Între înghețul iernii și al incompetenței și pârjolul incendiilor generatoare de moarte, România se scufundă în mocirlă.

În aceste condiții, întrebările referitoare la măsura în care legea bugetului, când va fi și așa cum va fi, va respecta celelalte acte normative, este superfluă. Cine-și mai poate imagina că Guvernul Cîțu va respecta o lege bătută în cuie, care prevede alocarea a 6% din PIB pentru Învățământ? Cine-și mai poate imagina că bugetul Sănătății se va ridica la nivelul angajamentelor coaliției guvernamentale, ca să nu mai vorbim de angajamentele individuale din campania electorală ale partidelor care compun respectiva coaliție? Cine-și mai poate imagina că, în conformitate cu legea în vigoare, promulgată de președinte, pensiile vor crește până la 40%? Așa cum au votat la grămadă și unii, și alții, și frontul PSD, și frontul anti-PSD? Și cine ar mai putea visa la creșterea alocațiilor de stat pentru copii, votată și ea cu ambele mâini de toate partidele politice? Și cum să mai avem mari investiții în infrastructură, atâta timp cât nu le putem da drumul decât spre vară, atunci când, teoretic cel puțin, vor putea face investiții, dacă mai au cu cine colabora, și autoritățile locale? Păruiala pe buget continuă. În ritm susținut. Iar Klaus Iohannis, care este premierul de facto al României și deci trebuie să-și asume răspunderea, s-a întos senin de la schi și se pregătește de zor pentru un nou weekend, pe o pârtie dedicată doar lui.