Paternitatea atacului terorist

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dacă deflagrația în lanț, generată de lovirea Oil Terminal de către drona ucraineană, s-ar fi produs, dacă reacția în lanț ar fi avut loc, atunci ar fi dispărut practic toate dovezile care să incrimineze partenerul strategic Ucraina pentru atacul deliberat în inima Portului Constanța. Nu ar mai fi existat nicio probă din care să reiasă că, în conformitate cu sistemul de ghidare, în cinci chei, extrem de bine securizat al dronei, deci imposibil de spart, obiectivul acestei lovituri, care putea pulveriza orașul Constanța și nu numai portul, era Oil Terminal. Dar care era obiectivul final?
Am prezentat ieri, în analiza pe care am făcut-o, o serie întreagă de detalii tehnice care demonstrează, fără echivoc, dincolo de iresponsabilitatea părții române, care nu a securizat Portul Constanța, și dincolo de posibilele complicități ale unor demnitari autohtoni, că drona, care s-a împotmolit în flotoare la mică distanță de obiectiv, era programată de experții ucraineni să lovească Oil Terminal și să declanșeze o teribilă reacție în lanț prin explodarea depozitului de azotat de amoniu, cu cantități de șase ori mai mari decât cele de la Beirut, a rafinăriilor Petrom și Petromidia, precum și a depozitelor de cereale cu sute de mii de tone. Executanții acestei tentative de atentat, prin cele două camere instalate pe dronă, au putut urmări în timp real, zi și noapte, deplasarea acesteia prin sute de mile marine până la destinație. Cum se explică faptul că Ucraina, care este un partener strategic al României, conform unui document semnat recent de către Nicușor Dan, fără aprobarea prealabilă a Parlamentului, a pus la cale o asemenea operație?

Vrând-nevrând, intrăm într-o zonă a supozițiilor rezonabile. Ucraina a primit în ultima vreme mai multe somații și avertismente din Statele Unite pentru a face sacrificiile necesare în scopul încheierii acestui război care durează deja de aproape cinci ani și unde, în prezent, nu mai beneficiază de susținerea Casei Albe. Și economiile Uniunii Europene gâfâie și dau semne că nu mai pot susține financiar acest război de uzură. Pentru a încheia un tratat de pace cu Federația Rusă, Volodimir Zelenskiy trebuie să cedeze cel puțin Donbassul, un teritoriu care reprezintă cam 20% din suprafața Ucrainei și care, istoric, nu a aparținut acestui stat, ci este locuit în majoritate de etnici ruși. Dar liderul de la Kiev nu poate face acest lucru conform Constituției, în absența unui referendum. Un asemenea referendum, însă, ar trebui să fie simultan și cu alegerile prezidențiale, atât de mult întârziate încât, pe bună dreptate, până și Donald Trump a apreciat că Volodimir Zelenskiy este ilegitim în funcția pe care o deține. Alegeri pe care s-ar putea să le piardă, întrucât popularitatea sa a scăzut vertiginos, direct proporțional cu devoalarea uriașelor fapte de corupție săvârșite de cercul său de apropiați. Prin urmare, nu este deloc exclus ca Zelenskiy să se fi lăsat sedus de un scenariu disperat, care ar fi putut antrena de partea Ucrainei și, implicit, de partea sa o mare parte dintre statele NATO, prin activarea Articolului 5, în ipoteza în care o țară, în speță România, ar fi fost supusă unui atac devastator din partea Federației Ruse. În acest scenariu cât se poate de plauzibil, Dimitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, i-a servit lui Zelenskiy o neașteptată minge la fileu. După explozia dronei rusești deviate de ucraineni la Galați, reacția lui Medvedev s-a concretizat printr-o amenințare împotriva României și, respectiv, a statelor NATO, în sensul că acestea trebuie să se obișnuiască cu asemenea grave incidente. Rezultă că, dacă Portul și orașul Constanța sunt aruncate în aer printr-o lovitură bine țintită a unei drone de proveniență rusească, amenințarea lui Dimitri Medvedev capătă consistența necesară pentru a reprezenta o provocare majoră pentru statele NATO, care, solidarizându-se cu România, ar declara război Federației Ruse. Și aici, în acest scenariu, a intervenit un accident.

Drona a fost blocată de cele trei flotoare în proximitatea Petromidiei și tot ce a mai putut să facă partea ucraineană a fost să o distrugă parțial, explodând-o de la distanță. Au rămas însă urmele și celelalte dovezi care infirmă ipoteza unei drone a Federației Ruse. Și infirmă și ipoteza preluării controlului asupra dronei de către militarii Federației Ruse. Unul dintre cele mai suspecte indicii îl constituie faptul că Ucraina, încercând să sugereze că acest control ar fi fost preluat de ruși atunci când devenise clar că drona nu mai putea fi distrusă în totalitate printr-o uriașă deflagrație, a comunicat părții române prezența acesteia doar cu câteva zeci de minute înainte de a fi explodată și parțial distrusă.

Se impune de urgență declanșarea unei ample anchete de către autoritățile statului român, în parteneriat cu autoritățile statelor aliate din NATO, pentru ca, în final, scenariul pe care l-am invocat mai sus să poată fi confirmat sau infirmat. Cu toate consecințele decurgând din asta.