Actualitate

Patriarhul Daniel, liderul BOR, de acord cu susținerea campaniei de informare privind vaccinarea anti-Covid-19

Publicat: 11 ian. 2021
Patriarhul Daniel
Liderul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel

Ministerul Sănătății a transmis, duminică seara, 10 ianuarie 2021, pe pagina de Facebook a instituției, că liderul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, a fost într-un final de acord să fie susținătorul campaniei de informare asupra vaccinării.

„Vestea buna a săptămânii”, au notat reprezentanții Ministerului.

„Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată

“Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”, se arată în mesajul transmis de Ministerul Sănătății.

„Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: „Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău.”

Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”, se arată în postarea Ministerului Sănătății.

Ultima persoană publică din Ministerul Sănătății care s-a imunizat împotriva noului coronavirus a fost Raed Arafat, șeful DSU.

Decizia vine în contextul în care înalți prelați din statul român nu au fost de acord în ultima perioadă, în privința vaccinării preoților.

Preoții ar trebui vaccinați împotriva noului coronavirus în etapa a doua a campaniei naționale de imunizare a populației, etapă care începe în doar câteva zile. Autoritățile au expediat deja sute de mii de broșuri către bisericile din toată țara.

ÎPS Teodosie: “Eu am alergii și nu mă vaccinez”

Preoții din Arhiepiscopia Tomisului nu se arată, însă, prea grăbiți să se vaccineze și susțin că vor mai studia documentele aferente. Înalt Prea Sfințitul Teodosie menționează că nu se va imuniza din cauza contra-indicațiilor.

“Eu am alergii și nu mă vaccinez”, a declarat acesta pentru Antena 3.

Până în momentul de față nu există o statistică în ceea ce privește personalul clerical și ne-clerical care dorește să se vaccineze.

Papa Francisc se va vaccina săptămâna viitoare: „Există o negare sinucigașă pe care nu știu să o explic”

Papa Francisc de la Roma a precizat faptul că se va vaccina împotriva virusului SARS – CoV – 2 și îi încurajează pe toți cetățenii să facă același lucru, pentru a proteja atât viețile proprii, cât și pe ale celorlalți: „Săptămâna viitoare. Vom începe aici, la Vatican. Și eu m-am programat. Trebuie să facem asta”.

„Nu știu de ce unii spun că nu își vor face vaccinul pentru că e periculos. Dacă doctorii ne oferă ceva care funcționează, fără riscuri speciale, de ce să nu facem vaccinul? Există o negare sinucigașă pe care nu știu să o explic, dar trebuie să vă faceți vaccinul.

Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este o alegere etică, deoarece te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar te joci şi cu viaţa altora.”, a explicat Papa Francisc.

Au fost aduse încă 150.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în România

În România a sosit a patra tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, constând în 150.150 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Aceste doze sunt dedicate personalului medical și vor fi distribuite către centrele regionale din țară.

„Transportul este asigurat de firma producătoare, inclusiv în momentul transportului la sol. Vaccinurile sunttransportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 150.150 doze, după cum urmează:

– Centrul Regional de Distribuție București: 39.975 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 24.375 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 21.450 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 18.525 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 13.650 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Iași: 20.475 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 11.700 doze.





Comentarii
Adauga un comentariu