Prima pagină » Bursa Barfelor » Patronul de la Fratello are o preferință mai puțin știută
Patronul de la Fratello are o preferință mai puțin știută

Patronul de la Fratello are o preferință mai puțin știută

03 apr. 2021, 02:00,
în Bursa Barfelor

Pentru că e uichend, babele încheie rubrica cu una așa, mai de primăvară. Pe la urechile babelor bârfitoare a ajuns un zvon despre Cătălinuț Bleahu, patronul de la Fratello și Viperine. În urmă cu mai mulți ani, când nu era în etate, era recunoscut pentru firea foarte iubăreață. Zi de zi stătea în clubușorul din Tudor Vladimirescu și admira toate minoretele care lucrau pentru el ca ospătărițe. Le făcea complimente, le alinta, le mai scăpa și câte un bonus. Fetele erau încântate. Dar ce nu știau ele, este că urmau pe rând la o japcă organizată. Ce făcea Bleahu? După program, când să închidă și fetele casa, le lua cu lugu-lugu, chiar dacă ele refuzau.

Atunci când o fată s-a dus la baie ca să facă curățenie, a fost prinsă la înghesuială de Bleahu, care era încălzit rău. Dar nu cum s-ar aștepta cititorii. Nu s-a deschis la prohab, ci își umezea limba. A ridicat fusta fetei, a dat jos tot ce trebuie și s-a înfipt în zonele rușinoase. Cică fata nu s-ar fi supărat. Babele au aflat că era un fetiș de-al lui Bleahu. Acum, că lucrurile s-au lămurit și nu era vorba de japcă, babele parcă ar accepta o întâlnire cu Bleahu, dar să primească același tratament.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026