Actualitate

Patru interventii neurochirurgicale in numai doua luni

Publicat: 19 mart. 2001
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Patru interventii neurochirurgicale in numai doua luni
a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:21082;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

Condamnat in floarea varstei

•Viata pacientului este pusa sub semnul intrebarii •Un abces cerebral a adus un tanar in pragul mortii •Dintr-un barbat de 85 de kilograme a ajuns un schelet •Durerile bolnavului sunt ingrozitoare

Un baiat in varsta de 27 de ani se zbate intre viata si moarte. In ultimele doua luni, el a suferit patru interventii pe creier. Marian Petcu (din comuna Viisoara) a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie acum doua luni, pentru ca avea dureri ingrozitoare de cap. Pana atunci nu l-a durat nici macar un dinte. Mama si-a dus baiatul la dispensarul din comuna, iar medicul i-a facut un tratament injectabil cu penicilina. Dupa cateva zile, Marian a inceput sa faca crize, tremura din toate incheieturile. Vazand starea destul de grava a baiatului, mama a plecat cu el la spitalul din Birlad. Dupa o zi si o noapte de stat in spital, medicii l-au trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. In ziua de 17 ianuarie, cand a fost internat, Marian facuse o criza grava, necesitand o interventie neurochirurgicala de urgenta pentru ca avea un abces cerebral. Dupa operatie, baiatul si-a revenit foarte putin. Era constient, dar se simtea rau. La cateva zile, medicii constata aparitia unui nou abces cerebral. Se efectueaza o alta interventie neurochirurgicala pentru eliminarea celui de al doilea abces. Asa se face ca baiatul a ajuns acum la a patra operatie neurochirurgicala. Dupa aceasta ultima interventie, starea de sanatate a tanarului s-a inrautatit. Daca pana acum isi putea ridica bratele pentru a se hrani si spala, toate aceste lucruri le face acum mama, care a stat zi si noapte la capataiul sau. Durerile acestui om sunt ingrozitoare; doar calmantele il ajuta sa doarma pentru a atenua cat de cat din durere. Cand se trezeste, tipetele si plansetele lui sunt auzite de pacientii din toate saloanele. Dintr-un barbat de 85 de kilograme, a ajuns aproape un schelet. Medicii sunt sceptici in ceea ce priveste starea de sanatate a pacientului. Marioara Petcu, mama tanarului, si-a luat gandul de la orice speranta. Ultimul ei gand este acela de a-si externa copilul la cerere pentru a-l duce acasa. „Nu mai pot sa-l vad cum se chinuie. Macar sa moara acasa, pe patul lui. Acum nu ma mai pot intelege cu el. Tot timpul plange si imi spune ca il doare capul. Medicii nu au vrut sa-mi spuna daca mai are sanse sa traiasca sau nu. Ei ma intreaba pe mine daca baiatul a avut vreun abces dentar, o sinuzita netratata sau o otita. Niciodata nu a fost bolnav. A cazut dintr-o data. Nu a avut nici o raceala, absolut nimic. Il hranesc, il spal, nu mai are puteri in maini, nu mai are nimic. Nu suporta nici cel mai mic zgomot. Medicii mi-au spus ca a rezistat la patru operatii pentru ca a avut un fizic solid si a mancat bine. In doua luni nu am plecat niciodata acasa, am stat si l-am ingrijit. Cand se trezeste trebuie sa fiu langa el pentru ca ma striga permanent”, ne-a declarat, plangand, mama.
Marian Petcu era cunoscut in sat ca un baiat foarte harnic si cuminte. Nu a avut serviciu, dar a muncit terenul pe care-l avea de la parinti, iar din banii castigati si-a ridicat o casa. Avea de gand sa se insoare pentru a se stabili la casa lui. Ultima solutie a mamei este de a-si lua baiatul acasa pentru ca acesta sa moara in patul lui. (M.O.)

Adauga un comentariu