Prima pagină » Local » Patrula școlară în acțiune, alături de polițiștii ieșeni

Patrula școlară în acțiune, alături de polițiștii ieșeni

15 apr. 2025, 08:22, 1 ,
Redacția BZI în Local

Ieri, 14 aprilie 2025, poliţiştii Serviciului Rutier Iași, în colaborare cu Școala Gimnazială ”Ion Ghica”, din municipiul Iași au desfășurat activități de instruire a elevilor care fac parte din patrulele școlare de circulație.

„Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „PATRULA ȘCOLARĂ” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea copiilor în siguranță pe trecerea de pietoni din zona școlii.

Activitatea a avut drept scop responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră”, a transmis IPJ Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii
  • De ce nu au scris stop pe cant? Sau sa tina paletele în lateral ca o balerina, va vad eu după 2 ore de treaba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 martie 2026
27 martie 2026