Paul și Popoviciu sau justiția strâmbă din România

Alina Gorghiu, ministrul român al justiției, a sărit ca arsă. Nu înțelege nici în ruptul capului cum de a fost posibil ca tribunalul din Malta să concluzioneze că autointitulatul prinț Paul, de fapt Paul Lambrino, a avut parte în țara noastră de un proces incorect. Și că drepturile sale nu au fost garantate. Relativ de curând, justiția din România a mai primit un pumn în plex, de această dată din partea justiției britanice. Legat de cazul Puiu Popoviciu. Al cărui proces va începe de la zero. Tot pentru că nu a fost corect.

Coincidența face ca ambele cazuri să aibă un numitor comun. Și anume, modul în care cei doi au revendicat terenuri în proximitatea capitalei. Puiu Popoviciu, un puternic om de afaceri, cu numeroase relații sus-puse, a identificat că în nordul Capitalei există o oportunitate. Un vast teren gestionat de Institutul Agronomic. Gestionat e mult spus. În realitate, Ferma Băneasa era de mai mulți ani lăsată în paragină. Pentru că Institutul nu mai avea suficiente resurse pentru a-l cultiva și a-l transforma în teren didactic și experimental. Respectivul teren era o donație sub condiție, donatorii formulând pretenția ca acesta să fie utilizat ca fermă didactică. Puiu Popoviciu a închiriat acest teren de la Institutul Agronomic în schimbul a câteva sute de mii de euro anual, rezolvându-și astfel probleme financiare, iar omul de afaceri a construit pe întreaga suprafață un uriaș ansamblu comercial. Cel mai mare din România. Și care aduce venituri considerabile atât la bugetul Primăriei Generale cât și la bugetul statului. Oferind totodată zeci de mii de locuri de muncă pentru bucureșteni. Pentru această ispravă, Puiu Popoviciu trebuia felicitat. Și făcut cetățean de onoare al Bucureștiului. Dar, în urma neînțelegerilor intervenite pe parcurs între Traian Băsescu și Coldea, Traian Băsescu fiind considerat un protector al lui Puiu Popoviciu, acestuia din urmă i-a fost întocmit un dosar penal, finalizat cu o condamnare la opt ani de închisoare. Nu se prea înțelege de ce, întrucât donatorii terenului, singurii care ar fi putut obiecta în ceea ce privește schimbarea destinației acestuia nu au reclamat nimic. Puiu Popoviciu s-a refugiat în Marea Britanie, unde o vreme a umblat cu o brățară la picior și s-a tot judecat acolo, până când justiția londoneză a conchis pur și simplu că Puiu Popoviciu nu a săvârșit nicio infracțiune și că în România a avut parte de un proces nedrept. Este posibil ca în acest demers să fi fost ajutat de Hunter Biden, căruia i-a dat, sub formă de consultanță juridică, suma de două milioane de euro. Hunter Biden, în prezent, este judecat în acest caz și riscă o condamnare la închisoare pentru trafic de influență. Puiu Popoviciu este liber bine-mersi.

Veți vedea acum, în cel de-al doilea caz, Paul Lambrino, câteva similitudini dincolo de cea legată tot de un teren din proximitatea Capitalei. Din nou, avem de-a face cu o intervenție a statului subteran. Paul Lambrino a moștenit o avere considerabilă, în mare parte sub forma unor terenuri în România. Pe care a venit ca să le revendice. Retrocedările mergeau extrem de greu în acei ani și erau foarte costisitoare, fiind necesară remunerarea unor avocați și a unor notari. Dar pentru a respecta adevărul, trebuie să spunem că și autoritățile locale își voiau „partea”. Și întrucât retrocedările se făceau la capătul unor procese, mai râvneau la venituri necuvenite și multpreacinstiții magistrați. Cum-necum, până la un punct, lucrurile au funcționat, întrucât demersurilor lui Paul Lambrino li s-a asociat un om de afaceri român, în persoana lui Remus Truică. Când puterea în București s-a schimbat, odată cu venirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, acesta prin alți interpuși s-a substituit lui Truică, devenind atât protectorul lui Lambrino cât și nașul de cununie al acestuia și nașul copilului său. Dar când căruța puterii s-a rupt, când același Florian Coldea a devenit dușmanul lui Traian Băsescu și a început rând pe rând să-i execute prietenii și chiar rudele, împotriva lui Paul Lambrino a fost declanșat pe neașteptate un proces care a urmat întocmai modelul procesului care a avut loc împotriva lui Puiu Popoviciu. Asociatul acestuia ,Remus Truică, a fost condamnat la mai mulți ani de închisoare pe care i-a executat, fiind zilele trecute eliberat. Paul Lambrino a ales să părăsească România. S-a refugiat în Franța unde justiția, la fel ca și cea din Marea Britanie în cazul lui Popoviciu, a considerat că Paul Lambrino a avut parte de un proces nedrept și ca atare a respins solicitările ministerului român al justiției de a fi vânat, arestat, împachetat și predat pentru a-și executa pedeapsa. Răspunzând unei invitații, el s-a deplasat însă în Malta, unde a fost arestat la solicitarea ministerului român de justiție și supus unui îndelungat proces la capătul căruia, cum arătam, ca și în cazul Lui Puiu Popoviciu, s-a constatat că sentința din România a fost nedreaptă și dată în circumstanțe abuzive.

Dincolo de asemănările dintre cele două spețe intens mediatizate în presa română și străină, cel mai frapant element comun este intervenția în ambele cazuri a statului subteran care, subordonându-și justiția, i-a determinat pe magistrați să încalce atât de flagrant normele de drept încât, în cele din urmă, România să se facă de râs în întreaga Europă.