Prima pagină » National » Pe ce dată se taie porcul de Crăciun 2020. Greșeala pe care o fac mulți

Pe ce dată se taie porcul de Crăciun 2020. Greșeala pe care o fac mulți

19 dec. 2020, 10:18,
în National

De Ignat, conform tradiției, se taie porcul! Doar câteva zile ne mai despart până la sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Românii păstrează cu strictețe tradiția și își sacrifică porcul din ogradă pentru a prepara bucate alese. Află de la noi când se taie porcul de Crăciunul 2020.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor în această perioadă este când se taie porcul de Crăciun 2020. Românii sărbătoresc ziua de Ignat cu doar câteva zile înainte de Nașterea Domnului Iisus Hristos. Sacrificarea porcilor are o dată bine stabilită în tradiția creștină românească. Gospodarii sărbătoresc Ignatul, zi care corespunde cu Sfântul Ignatie Teoforul, în calendarul creștin-ortodox.

Renumitul Sfânt Ignatie Teoforul este celebrat pe data de 20 decembrie, zi în care se taie și porcul. Ignatie Teoforul a lăsat documente prețioase bisericii ortodoxe. Este vorba despre scrisorile sale dedicate comunităților crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care a avut loc la Roma. Documentele se regăsesc printre puținele mărturii vii ale unui sfant mucenic, aflat înaintea pătimirii. Totodată, în această zi de sărbătoare, conform calendarului creștin-ortodox, este dezlegare la ulei și vin.

Ignat 2020. Când se taie porcul în anul 2020

Porcul se taie pe data de 20 decembrie, duminica. Românii sacrifică animalele, iar la acest lucru trebuie să participe întreaga familie. Pe vremuri, tăierea porcilor se făcea conform unor rituale complexe. Animalele se tăiau în zori și erau stropite cu apă sfințită. Porcul se așeza cu capul spre răsărit, iar gospodarii îl crestau pe ceafă sau pe frunte cu un cuțit. Apoi se presăra sare și se lua câte o bucată de carne pentru a-i fi dăruită Sfântului Ignat.

„Femeile aveau o grijă deosebită pentru capul și picioarele porcului, folosite la piftii (aituri sau răcituri), preperat tradițional care asigura sporul și sănătatea animalelor în gospodărie și se împărțea ca ofrandă pentru cei morți”, arată Ania Moldoveanu.

Dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine

Greșeala pe care o fac mulți români este atunci când taie porcul, din nerăbdare, înainte de Ignat. Legendele arată că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbeşte”. Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun – precum în Vâlcea, Bacău, Prahova – sau a treia zi – Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.

Ziua de 20 decembrie se încheie cu o masă bogată în familie. După muncă, oamenii fac pomana porcului și mănâncă alături de prieteni și de vecini.

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, se taie porcul atât în mediul rural cât și în cel urban. Se spune că la tăierea porcului nu trebuie să asiste oamenii miloși, pentru că porcul va pieri în chinuri, iar carnea lui nu va mai fi bună.

Ziua de Ignat este prilej de sărbătoare,an de an în România. Sărbători binecuvântate și pline de iubire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`