Este un trai frumos și lipsit de griji în slujba statului român. Pensionarii români cu adevărat speciali sunt cei de la Romsilva care au primit chiar și echivalentul a 100.000 de euro la ieșirea la pensie. Sunte speciali, iar prostimea, adică contribuabulii din privat le-a suportat aroganțele timp de 35 de ani!
Nu este singurul caz în care sinecuriștii stau fără grijă zilei de mâine. De exemplu membrii Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica încasau în februarie 17.000 de lei brut lunar. Suma a fost considerată prea mică, iar în doar câteva luni și-au majorat indemnizațiile cu 10.000 de lei lunar brut.
Pensionarii români speciali care primesc 100.000 de euro la ieșirea la pensie
Directorii Romsilva beneficiau de prime semnificative la ieșirea din activitate, conform unei declarații făcute de ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a afirmat că, la pensionare, directorii încasau echivalentul a 100.000 de euro. Conform contractului colectiv de muncă, aceștia primeau „10 salarii brute acordate în cuantum net”, ceea ce însemna o sumă considerabilă pentru fiecare director pensionar.
Ministrul Fechet a explicat că, în acord cu contractul colectiv de muncă, la pensionare, directorii primeau 10 salarii brute, dar valoarea acestora era calculată net. În plus, el a oferit exemplul unui fost director al Romsilva care a încasat o sumă de 500.000 de lei la momentul pensionării. Fechet a subliniat că aceste prime au fost acordate „conform contractului colectiv de muncă, negociat legal cu sindicatul și consiliul de administrație”. Ministrul a solicitat, de asemenea, o listă completă a beneficiilor oferite foștilor directori de la Romsilva, explicând că asemenea practici se regăsesc și în alte regii din țară. El a subliniat că este „halucinant” faptul că acești directori primeau până la zece salarii brute, calculate net.
Ca urmare a acestor dezvăluiri, Romsilva a anunțat că, începând din acest an, aceste prime vor fi anulate. Reprezentanții regiei au precizat că valoarea acestora a scăzut semnificativ, cu 60%, în anul anterior.
În cadrul Contractului Colectiv de Muncă, acordarea unei prime la pensionare era prevăzută pentru foștii directori ai Romsilva. Aceștia primeau un bonus între două și zece salarii brute, în funcție de vechimea în funcție, dar regia nu a oferit detalii suplimentare privind sumele exacte alocate în fiecare caz.
Bugetarii de lux din România: Câteva sute de mii
Situația din România este una dificilă pentru cei care lucrează în privat sau au afaceri. Ordonanța ”trenuleț” a aplicat o lovitură dură mediului privat, dar la stat este un trai luxos, sute de mii de bugetari nu duc grija zilei de mâine și stau pe funcții bine renumerate. O analiză economică dezvăluia că bugetarii români sunt printre cei mai bine plătiți din lume. Un alt exemplu recent este sfidarea nesimțită de la Ministerul Agriculturii, minister cu 14.000 de bugetari care a explicat că nu vor fi disponibilizări.
Secretarul de stat Adrian Pintea a explicat că reorganizarea inițiată în 2024 nu a ajuns încă la final, menționând că, inițial, se dorea desființarea Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) și înlocuirea acesteia cu o direcție în cadrul ministerului. Cu toate acestea, Parlamentul a intervenit și a decis ca ANZ să rămână o entitate separată.
Pintea a adăugat că MADR are aproximativ 14.000 de angajați, iar fluctuația personalului este considerabilă, având în vedere numeroasele pensionări și posturile vacante. În acest moment, există mai mult de 1.000 de posturi libere în instituțiile subordonate ministerului. În acest context, nu se preconizează angajări suplimentare, iar, dacă va fi necesară o reducere a bugetului, aceasta se va face fără a afecta personalul prin concedieri. De asemenea, Pintea a menționat că, deși există instituții cu un număr prea mare de angajați, în alte departamente există un deficit de personal. Funcționarii publici vor fi redistribuiți în cadrul diferitelor direcții, pentru a evita ca cineva să rămână fără loc de muncă. Așadar, pensionarii români speciali care primesc 100.000 de euro la ieșirea la pensie, iar sinecuriștii bugetari stau relaxați că nu își face griji pentru restructurările anunțate.
Sa-i ia dracu pe ei si pe toti ca ei!!!! Sa plateasca cu moartea pentru jaful bugetului public, sa le ia foc toate averile uriase cu tot cu ei
votați in continuare psd-pnl tăntălăilor….și nu vă mai plângeți !