Prima pagină » International » Pentagonul examinează dacă să recurgă la o ultimă sursă de finanţare militară pentru a ajuta Ucraina
Pentagonul examinează dacă să recurgă la o ultimă sursă de finanţare militară pentru a ajuta Ucraina

Pentagonul examinează dacă să recurgă la o ultimă sursă de finanţare militară pentru a ajuta Ucraina

28 feb. 2024, 22:40,
în International

Pentagonul examinează dacă să recurgă la ultima sursă de finanţare pe care o mai are la dispoziţie pentru a ajuta Ucraina împotriva Rusiei, fără să aibă garanţii cu privire la reconstituirea acestor fonduri de către Congres, declară oficiali CNN.

Departamentul american al Apărării dispune de fonduri care pot fi trase de către preşedinte şi trimise Ucrainei. în valoare de patru miliarde de dolari, care-i permite Pentagonului să ia material din propriile stocuri şi să-l trimită Kievului.

Pentagonul examinează dacă să recurgă la o ultimă sursă de finanţare militară pentru a ajuta Ucraina

Însă a fost reticent să cheltuiască aceşti bani fără asigurări cu privire la o rambursare din partea Congresului, printr-o anvelopă în valoare de 60 de miliarde de dolari solicitată de administraţia Biden, deoarece retragerea din stocuri fără un plan de reconstituire a echipamentului respectiv poate afecta pregătirea militară a Statelor Unite.

În contextul în care Ucraina are o nevoie tot mai disperată de ajutor american, iar republicanii din Camera Reprezentanţilor refuză să supună la vot anvelopa, oficiali de rang înalt din domeniul apărării discută dacă pot oferi măcar o parte din aceşti patru miliarde de dolari Kievului.

Nicio decizie nu s-a luat încă, declară oficialii citaţi.

Însă discuţii cu privire la această opţiune şi la alte ”planuri B” au devenit tot mai urgente în ultimele săptămâni, în contextul unei deteriorări a situaţiei pe câmpul de luptă în Ucraina, subliniază ei.

Armata ucraineană este nevoită să economisească muniţie şi a pierdut teren în est, inclusiv localitatea-cheie Avdiivka, la 17 februarie.

„Departamentul Apărării continuă să îndemne Congresul să adopte o susţinere suplimentară a Ucrainei, aflată la nevoie, şi să ne refacă stocurile”, a răspuns un purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Garron Garn, întrebat despre posibilitatea recurgerii la cele patru miliarde de dolari.

Potrivit oficialilor citaţi, departamentul poate cheltui o parte din aceşti bani, fără să aibă o sursă internă de acoperire.

Însă Pentagonul ar putea găsi, nu pentru prima oară comentează CNN, surse de finanţare ”neaşteptate”.

Departamentul a anunţat anul trecut că a descoperit o greşeală contabilă

Departamentul a anunţat anul trecut că a descoperit o greşeală contabilă prin care a supraestimat cu 6,2 miliarde de dolari ajutorul Ucrainei. Aceşti bani i-au permis să susţină militar Ucraina mai mult timp decât prevedea.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul Patrick Ryder, întrebat dacă departamentul are în vedere să cheltuiască o parte din fondurile rămase, a răspuns că nu are de făcut vreun anunţ în acest sens, dar a subliniat că Pentagonul caută mijloace prin care să susţină în continuare Ucraina.

„Vom continua să căutăm căi prin care să susţinem Ucraina în lupta sa pentru libertate şi apărarea suveranităţii”, a declarat el.

El evoca luna trecută îngrijorări ale departamentului cu privire la aceste fonduri.

„În joc, aici, este impactul asupra pregătirii noastre ca naţiune şi responsabilităţilor pe care le avem”, declara el întrebat despre cele patru miliarde de dolari.

„Chiar dacă avem autoritate asupra (sumei de) 4,2 mliarde de dolari, nu avem fonduri disponibile să refacem aceste stocuri dacă le folosim. Fără un calendar, trebuie să luăm decizii grele”, adăuga el.

Un oficiai din domeniul apărării declară CNN că un eventual viitor pachet de ajtoare destinat Ucrainei ”va include, în mod absolut, muniţie esenţială”.

Există discuţii în curs despre cum şi unde să se prepoziţioneze echipament militar

Există discuţii în curs despre cum şi unde să se prepoziţioneze echipament militar pentru a putea fi trimis cât mai rapid Ucrainei, imediat ce sunt identificate surse suplimentare de finanţare, declară el.

Ultimul pachet militar trimis Ucrainei, în valoare de 250 de milioane de dolari, a fost anunţat la 27 decembrie.

Armament şi echipament din cadrul unor programe anterioare şi Iniţiativei de Asistenţă în Securitate a Ucrainei (USAI) sunt trimise în continuare Kievului, însă Statele Unite nu au mai anunţat niciun pachet nou de atunci.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declara CNN săptămâna aceasta că Ucraina nu va învinge fără o susţinere continuă a Americii.

„Oamenii vor fi pregătiţi, însă muniţia nu va fi pregătită, iar brigăziloe nu vor fi gata nu doar de contraofensivă, ele nu vor fi gata să apere, să fie puternice. Va fi foarte dificil”, declara Zelnski.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026