Prima pagină » Local » Percheziții la Primăria Dobrovăț! Ofițerii de la SICE au descins în această dimineață – EXCLUSIV, UPDATE

Percheziții la Primăria Dobrovăț! Ofițerii de la SICE au descins în această dimineață – EXCLUSIV, UPDATE

16 iul. 2024, 09:28, 4 ,
în Local

Marți dimineață, 16 iulie 2024, ofițerii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au descins la Primăria Dobrovăț.

UPDATE: IPJ Iași transmite faptul că cercetările privesc săvârșirea infracțiunii de delapidare, fapte săvârșite în perioada 2023 până în prezent.

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Compartimentul de Relații Publice al IPJ Iași este abilitat să transmită următoarele:

În cursul zilei de 16 iulie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat trei percheziții în trei locații situate în comuna Dobrovăț, județul Iași din care două sunt sediile unor instituții, iar cea de-a treia reprezentând domiciliul unei persoane fizice.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări in rem privind săvârșirea infracțiunii de delapidare, fapte săvârșite în perioada 2023-prezent.

Raportat la activitățile efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis IPJ Iași

UPDATE: Primarul comunei Dobrovăț, Cătălin Martinuș, a avut prima reacție după perchezițiile din cadrul instituției.

„A fost un control în primărie, în urma unei reclamații. Au fost ridicate mai multe documente. Reclamația din câte știu se referă la consumul de combustibil și unele deplasări. Între timp, organele de control au plecat. Vizat este viceprimarul Dumitru Mardare”, a transmis primarul Cătălin Martinuș.

Revenim cu detalii!

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 martie 2026
26 martie 2026