Prima pagină » Actualitate » Percheziții mamut la Baia Mare după fuga primarului Cătălin Cherecheș
Percheziții mamut la Baia Mare după fuga primarului Cătălin Cherecheș

Percheziții mamut la Baia Mare după fuga primarului Cătălin Cherecheș

30 nov. 2023, 17:20,
în Actualitate

Oamenii legii fac mai multe percheziții în Baia Mare, după fuga primarului Cătălin Cherecheș.

„În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind infracțiunile de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, „favorizarea infractorului” și „fals privind identitatea”, astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Baia Mare”, transmite IPJ Maramureș.

„Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al Serviciului Criminalistic Maramureș”, mai punctează Poliția.

Care a fost planul primarului Cătălin Cherecheș

Primarul din Baia Mare spera că mafia italiană îl va scăpa de extrădare. Polițiștii germani au găsit asupra lui un buletin italian emis încă din anul 2022, semn că își planificase fuga în detaliu.

Mafia italiană din comuna Villa Literno, de lângă Napoli, are legături puternice de afaceri până în Maramureș. Presa locală din Baia Mare a publicat în 2014 un articol în care detalia afacerile baronilor italieni cu funcționarii români. Cătălin Cherecheș era deja primar din 2011.

Procurorii germani i-au localizat telefonul fugarului Cătălin Cherecheș. Așa a fost depistat fostul edil, iar pentru că a opus rezistență „poliția a fost nevoită să folosească forța fizică”, au transmis reprezentanții Procuraturii Generale din München.

„La 27 noiembrie 2023, Parchetul din München a aflat că persoana urmărită s-ar afla în zona München. Prin urmare, Parchetul din München a inițiat măsuri de monitorizare a telecomunicațiilor, care au permis stabilirea locului persoanei urmărite, în 28 noiembrie 2023, și au făcut posibilă arestarea”, se arată în comunicare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr