Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 26.10.2020, Hotărârea numărul 50 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Pe lângă actualizarea listei cu statele și zonele de risc, hotărârea clarifică situațiile în care masca de protecție sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spațiu deschis, pentru perioade scurte de timp și doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și pot respecta o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane.
Hotărâre CNSU nr. 50 din 26.10.2020 și lista statelor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat au fost transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Spania a intrat din nou în stare de urgență. Măsura este valabilă până în mai 2021
Spania va intra din nou în stare de urgență. Guvernul condus de Pedro Sanchez a decis revenirea la această măsură excepțională, din cauza creșterii explozive a cazurilor de coronavirus. Potrivit presei de la Madrid, starea de urgență ar putea dura până în aprilie 2021.
Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară de guvern, convocată de premierul Pedro Sanchez, după consultări intense cu liderii regiunilor autonome din Spania.
De fapt, chiar regiunile autonome au cerut restricții noi pentru a stăvili epidemia.
Potrivit deciziei guvernamentale, va fi instituită starea de urgență mai întâi pentru 15 zile, însă guvernul de la Madrid vrea să ceară aprobarea Parlamentului pentru o prelungire timp de șase luni, până în aprilie 2021.Asta, pentru că prima dată când Spania a fost în stare de urgență a fost nevoie de prelungirea acesteia din două în două săptămâni, ceea ce a complicat foarte mult lucrurile. Astfel, guvernul spaniol vrea să nu se mai lovească de această problemă.
Prin deciziile luate în această ședință de guvern, regiunile autonome capătă mai multă putere în impunerea unor restricții dure.
Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul Spaniei și presupune, de exemplu, restricții de circulație pe timp de noapte, între ora 23:00 și 6:00, sunt interzise deplasările între regiunile autonome, cu excepția motivelor esențiale – de sănătate, familiale, de muncă.
De asemenea, sunt restricționate întâlnirile, adunările publice, tocmai pentru acestea sunt situații care duc la propagarea necontrolată a coronavirusului.
Spania a înregistrat cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 din Europa Occidentală. Numărul total de cazuri a crescut vineri la 1.046.132, în timp ce bilanţul deceselor se aproape de 38.000.