Prima pagină » Local » Peste 1.600 de persoane se află în izolare la domiciliu, la Iași

Peste 1.600 de persoane se află în izolare la domiciliu, la Iași

22 apr. 2020, 13:20,
în Local

Direcția de Sănătate Publică Iași a transmis miercuri, 22 aprilie 2020, câte persoane se află în izolare la domiciliu pe raza județului Iași.

„Un număr de 1.687 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 177 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Conform ultimelor centralizări, un număr de 399 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate. În momentul de față, la nivelul judeţului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.

Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 617 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 305 sancţiuni contravenţionale în valoare de 687.318 lei.”, potrivit DSP Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026