Prima pagină » Razboi în Ucraina » Peste 10.000 de locuitori din Mariupol se află în închisori rusești
Peste 10.000 de locuitori din Mariupol se află în închisori rusești

Peste 10.000 de locuitori din Mariupol se află în închisori rusești

04 iul. 2022, 15:06,
în Razboi în Ucraina

Peste 10.000 de locuitori ai oraşului-port ucrainean Mariupol, aflat sub ocupaţie rusă, se află în prezent în închisori sub controlul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD), ale cărei autorităţi proruse le-au înlocuit pe cele ucrainene, transmite luni, 4 iulie, agenția spaniolă de presă EFE, citată de Agerpres.

Marea majoritate a locuitorilor din Mariupol se află în închisori rusești

Aceste informaţii au fost date publicităţii duminică noapte pe Telegram de către primăria din Mariupol, ai cărei edili se află în exil, şi au fost preluate luni de agenţiile de presă ucrainene.

„Rezidenţi civili paşnici au fost reţinuţi de ocupanţii (ruşi) şi trimişi în locuri unde sunt privaţi de libertate. Sunt cunoscute câteva închisori de acest tip: două în Olenivka, un centru de detenţie preventivă din (regiunea) Doneţk şi unul în Makiivka”, au declarat sursele citate.

„Persoanele sunt deţinute în condiţii teribile şi inumane, ca într-un lagăr de concentrare. Sunt închise în celule minuscule, de 2 metri pătraţi pe 3, câte 10 persoane”, a menţionat primăria în exil a Mariupol.

Actualii „locuitori din Mariupol abia dacă primesc apă şi hrană. Nu-i lasă să iasă (din oraş). Nu au acces la servicii medicale normale şi sunt supuşi diverselor forme de tortură, deopotrivă fizică şi psihologică”, a mai avertizat primăria oraşului pe Telegram, care a adresat un apel Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi ONU pentru ca cele două organizaţii să analizeze detenţiile ilegale de civili din oraş.

„Folosiţi toate pârghiile cu putinţă pentru a obţine lista de prizonieri. Asiguraţi-vă că au condiţii de viaţă demne. Şi acţionaţi împreună pentru eliberarea fiecărui locuitor al Mariupol”, a declarat la rândul său primarul în exil al Mariupol, Vadim Boicenko, într-un mesaj postat pe Telegram.

Condiții de trai medievale

Mariupol, oraş-port la Marea Azov, s-a aflat sub asediu rus timp de aproape trei luni de zile, încă de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, iar în tot acest timp oraşul a suferit o criză umanitară de proporţii, fără acces la apă potabilă, curent electric şi produse de bază. După căderea în mâinile ruşilor, oraşul a ajuns să fie administrat de reprezentanţi proruşi ai RPD.

Condițiile de trai în Mariupol sunt acum „medievale”, a declarat luna trecută Petro Andrișcenko, consilierul primarului ucrainean al orașului.Potrivit acestuia, Rusia construiește un „lagăr militar” la Mariupol și nu lasă localnicii să plece din oraș.

„Riscul de răspândire a bolii crește pe zi ce trece. Există informații că oamenii vin la medici cu simptome asemănătoare dizenteriei sau holerei. Plecarea de la Mariupol este posibilă doar în Rusia. Îi sfătuim pe oameni să plece, dar pe cont propriu și nu în coloane oficiale, și apoi să meargă spre țările baltice sau Georgia. Îi sfătuim pe oameni să conducă non-stop și să treacă frontiera cât de curând”, a continuat oficialul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026