Prima pagină » Economic Local » Peste 100.000 de euro pentru rețeaua de gaz din comuna Țuțora
Peste 100.000 de euro pentru rețeaua de gaz din comuna Țuțora

Peste 100.000 de euro pentru rețeaua de gaz din comuna Țuțora

31 mart. 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

Pe data de 2 aprilie, Primăria comunei Țuțora organizează o licitație pentru proiectare și execuție lucrări în cadrul obiectivului „Înființare distribuție gaze naturale”. Prevederea bugetară a procedurii este de 696.075 lei, fără TVA, adică 145.000 de euro. Rețeaua va avea o lungime de aproximativ 3,5 kilometri.

„Comuna Țuțora este caracterizată din punct de vedere social-economic ca fiind o zonă preponderent agrară. Gospodăriile populației se bazează pentru asigurarea veniturilor pe activități de legumicultură, pomicultură etc. Realitatea impune necesitatea impulsionării dezvoltării economice în paralel cu asigurarea condițiilor de îmbunătățire a eficienței utilizării oportunităților locale, astfel încât, pe termen mediu și lung, înființarea sistemului de distribuție poate fi o investiție fezabilă. Obiectivele proiectului, atât obiectivul general de dezvoltarea durabilă a localității, cât și obiectivele specifice legate de elemente ale mediului de afaceri, infrastructură și efecte sociale sunt influențate prin implementarea acestui proiect. Traseul conductei de gaze naturale medie presiune propus este în continuarea rețelei existente în satul Tomești, amplasat preponderent pe spațiul verde, paralel cu drumul DJ 249E până la sediu primărie”, se arată în caietul de sarcini.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026