Prima pagină » Local » Peste 100 de ieșeni, membri ai Sindicatului SANITAS, protestează în fața Guvernului României

Peste 100 de ieșeni, membri ai Sindicatului SANITAS, protestează în fața Guvernului României

07 feb. 2023, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Peste 100 de ieșeni, membri ai Sindicatului SANITAS, protestează marți, 7 februarie 2023, în Piața Victoriei, pentru a cere public guvernanților să-și respecte obligațiile legale față de angajații din sistemul de sănătate și asistență socială

Sindicaliștii cer creșterea veniturilor tuturor salariaților din sănătate și asistență socială, cu un procent de minimum 15 la sută, pentru acoperirea inflației, dar și declanșarea de urgență a negocierilor între Guvernul României și partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice. Totodată, membrii Sindicatului SANITAS își doresc să obțină și asigurarea unei finanțări corecte și suficiente pentru instituțiile medicale și de asistență socială.

Peste 100 de ieșeni, membri ai Sindicatului SANITAS, pichetează sediul Guvernului

Iulian Cozianu, președintele SANITAS Iași, a declarat că sindicaliștii își doresc creșterea salariilor cu 15 la sută, astfel încât angajații din sistemul de sănătate și din asistență socială să poată face față inflației. Totodată, sindicaliștii doresc să știe că instituțiile medicale din țară vor beneficia de finanțări echitabile.

„Noi nu protestăm astăzi. În seara aceasta o să plecăm spre București, vom fi peste o sută de persoane. La prima revendicare solicităm o creștere salarială care să acopere inflația pentru toți angajații din sistemul sanitar. Sunt oameni care fie nu au primit niciun leu din 2018, fie primesc niște sume foarte mici. Programul este făcut pentru trei zile, vor fi manifestări la București, cu angajați din sistem.

O să fie prin rotație, pentru că vremea este așa cum este și e destul de complicat, dar vom merge prin rotație, pornim la noapte și ajungem mâine la București. Sunt și revendicări legate de noua lege de salarizare. Prin PNRR, statul român s-a angajat că va face o nouă lege de salarizare, care va fi discutată și pe partea de social. Termenul e până în martie, final de lună martie, suntem deja în februarie și nu știm exact cum va arăta această lege.

De fiecare dată când s-a modificat legea de salarizare a fost cu tot felul de inechități. În loc să corecteze, ne trezim că nu au ce mări. Dacă nu vom obține ce ne dorim, evident că vom apela și la alte căi, inclusiv greva. Și nu în ultimul rând, o altă revendicare e legată de unitățile sanitare. Deocamdată, noi nu știm cum vor fi finanțate unitățile până la finalul anului”, a declarat Iulian Cozianu, președintele SANITAS Iași.

Membrii SANITAS plănuiesc și alte proteste de amploare

 Iulian Cozianu

Iulian Cozianu, președintele SANITAS Iași, a declarat că sindicaliștii își doresc creșterea salariilor cu 15% astfel încât angajații din sistemul de sănătate și din asistență socială să poată face față inflației

Sindicaliștii spun că acțiunile de protest vor continua până la soluționarea revendicărilor. Din cauza temperaturilor scăzute, membrii Federației SANITAS vor protesta prin rotație, în fiecare zi, fiind prezenți în fața Guvernului României sindicaliști din diverse județe ale țării.

„Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit miercuri, 1 februarie 2023, a decis calendarul acțiunilor de protest anunțate încă de acum două săptămâni. În zilele de 6, 7 și 8 februarie 2023, în intervalul orar 10.00-14.00, membrii SANITAS vor fi în Piața Victoriei pentru a cere public guvernanților să-și respecte obligațiile legale față de angajații din SĂNĂTATE și din ASISTENȚĂ SOCIALĂ.

Atât timp cât cei aflați la putere ignoră nevoile reale ale celor două domenii, regulile elementare ale dialogului social și drepturile lucrătorilor, SANITAS va protesta folosind toate formele și instrumentele legale, inclusiv deschiderea conflictului colectiv de muncă la nivel de sector”, se arată într-un comunicat al federației ce a fost dat publicității joi, 2 februarie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026