Prima pagină » Eveniment-Social » Peste 100 de profesori din județul Iași continuă să predea după împlinirea vârstei de pensionare
Peste 100 de profesori din județul Iași continuă să predea după împlinirea vârstei de pensionare

Peste 100 de profesori din județul Iași continuă să predea după împlinirea vârstei de pensionare

04 dec. 2025, 02:00, 4 ,
Iulia MARIA în Eveniment-Social

Un număr de 106 profesori, care ar fi putut ieși la pensie în acest an școlar, au solicitat să rămână în activitate. Cererile au fost aprobate, în contextul în care nevoia de cadre didactice rămâne ridicată în unitățile de învățământ din județ

În anul școlar 2025-2026, un număr important de cadre didactice din Iași aleg să rămână la catedră chiar și după ce au împlinit vârsta de pensionare. Conform datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ), 106 profesori, care ar fi putut părăsi sistemul, au depus cerere pentru a-și continua activitatea, solicitările fiind aprobate.

Situația profesorilor din Iași care rămân la catedră după pensionare

Documentele analizate de Compartimentul Managementul Resurselor Umane din cadrul ISJ Iași arată că, până la data de 23 ianuarie 2025, figurau ca personal didactic titular pensionabil 349 de cadre didactice din județ, 228 în mediul urban și 121 în mediul rural.

Dintre aceștia: 106 profesori (86 în urban și 36 în rural) au solicitat menținerea în activitate peste vârsta de pensionare, fiind vorba despre cadre didactice titulare care au obținut aprobarea pentru a rămâne în post; alte 161 de cadre didactice titulare, toate femei, au optat pentru a rămâne la catedră până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 387/2018.

Această soluție asigură continuitate pentru elevi, mai ales în unitățile școlare unde posturile sunt greu de ocupat sau unde lipsa cadrelor titulare ar fi generat disfuncționalități majore la clasă.

„Dacă vă referiți la profesorii care ar fi putut ieși la pensie, dar au solicitat menținerea în activitate, numărul acestora este 106”, a declarat Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al ISJ Iași.

Proceduri și implicații în mobilitatea personalului didactic

Procesul de analiză și aprobare a cererilor profesorilor pensionabili s-a desfășurat în intervalul 5-21 februarie 2025, perioadă în care ISJ Iași a verificat situația posturilor disponibile, a analizat resursele existente și a avizat proiectul de încadrare în funcție de necesitățile unităților de învățământ.

Ulterior, pe 24 februarie 2025, a fost publicată lista posturilor didactice vacante și rezervate, incomplete, din școlile ieșene.

În paralel, au avut loc și: completări de normă didactică pentru profesori titulari; încadrarea cadrelor didactice pe perioadă determinată; repartizarea prin ședință publică a 18 posturi determinat și 11 posturi nedeterminat și soluționarea prin transfer a unor situații de restrângere de activitate (9 cadre didactice titular).

Toate aceste proceduri au rolul de a asigura că sistemul educațional funcționează fără întreruperi, iar elevii beneficiază de profesori calificați la clasă.

Decizia profesorilor de a continua activitatea după împlinirea vârstei de pensionare are implicații semnificative asupra sistemului de învățământ. Pe de o parte, această opțiune contribuie la asigurarea stabilității în unitățile de învățământ în care ocuparea posturilor este dificilă, iar experiența profesională acumulată de dascăli de-a lungul anilor reprezintă un plus pentru elevi și pentru calitatea actului educațional. Totodată, menținerea lor la catedră oferă continuitate în școli în care fluctuațiile de personal pot afecta direct procesul didactic și rezultatele școlare.

Pe de altă parte, însă, există voci care atrag atenția asupra riscului ca prelungirea activității cadrelor didactice pensionabile să reducă șansele de integrare în sistem ale tinerilor absolvenți. Într-un context în care este necesară și o reîmprospătare a corpului profesoral, unele posturi rămân blocate, iar accesul generațiilor noi se poate dovedi mai anevoios.

Amintim că, în anul școlar 2024-2025, 123 de cadre didactice pensionare au predat în mod activ în unități de învățământ, beneficiind de dreptul legal de a rămâne pe post până la vârsta de 70 de ani, cu aprobarea inspectoratelor școlare.

Menținerea celor 106 profesori în activitate după vârsta de pensionare confirmă nevoia reală de cadre didactice în școlile din Iași și devine o măsură esențială pentru buna funcționare a sistemului educațional județean în anul școlar 2025-2026.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Un accident grav a avut loc pe DN22, în Constanța, miercuri, 22 aprilie, pe DN22, între localitățile Săcele și Tariverde, în zona Gura Dobrogei, la kilometrul 264. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare gravă. Impactul a […]
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Comentarii
  • Nu este nicio nevoie

  • Nu este nicio nevoie de pensionari in Învățământul preuniversitar.Ei sunt doar pilele directorilor și ale ISJ ului.,unde cotizează consistent.
    Să meargă în zonele izolate in rural daca vor.
    Afacerea aceasta ar trebui interzisă.

  • Grigorii Alexandru

    Cei peste 100 de profesori sunt din caracatita Inspectoratului Scolar General, pupincuristi pentru „madam lantisor” care cotizeaza constant cu cadouri.
    Sa se duca dracului la pensie si sa mai lase loc si tinerilor care au si chef de munca si dorinta de afirmare.
    Daca vor cei de la ISJ neaparat sa-i tina in sistemul bolnav, sa-i trimita in mediul rural sa tina ore sa vedem daca le convine.
    Cand aveti de gand sa va bagati mintile in cap???? Gata cu smenurile si spagile sau cadourile, mai faceti si ceva pe corecte, nu doar pe pile si relatii!!! Bolojan ce face???
    Tot din cauza scursurilor care tineau multe ore peste norma au marit si norma didactica. Cei de la minister au vazut ca sunt destui care tin ore peste norma si au zis ca se poate si mai mult. Asta s-a intamlplat de s-a marit norma didactica pe aceeiasi bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 aprilie 2026
24 aprilie 2026