Prima pagină » Local » Peste 60.000 de flori sunt pregătite pentru Sărbătorile Iașului 2025! Ieșenii vor avea o nouă surpriză pe bulevardul Ștefan cel Mare

Peste 60.000 de flori sunt pregătite pentru Sărbătorile Iașului 2025! Ieșenii vor avea o nouă surpriză pe bulevardul Ștefan cel Mare

08 oct. 2025, 02:00,
Petronel Ștefan în Local

Ieșenii și vizitatorii se vor putea bucura de peste 60.000 de flori, de Sărbătorile Iașului din acest an. Acestea urmează să fie amplasate, în această săptămână, în zona centrală a orașului

Cu ocazia sărbătorii de Sfânta Parascheva și a Iașului, orașul este vizitat de mii de oameni. Astfel, a devenit deja o tradiție ca bulevardul Ștefan cel Mare să fie decorat cu flori. În serele de la Servicii Publice SA sunt pregătite sute de ghivece cu crizanteme, petunii, varză decorativă și diferite alte plante.

Peste 60.000 de flori sunt pregătite pentru Sărbătorile Iașului

Până la data de 14 octombrie 2025, bulevardul Ștefan cel Mare va deveni un loc special pentru toți ieșenii. Acesta va fi umplut de flori, aranjamente și ghivece. În această perioadă, vor ajunge la Iași și zeci de mii de pelerini din toată țara, pentru a se ruga la Sfânta Parascheva. Toți oamenii sunt invitați să se bucure de spectacolul floral din acest an. În următoarea săptămână, primăria organizează diferite evenimente culturale și artistice în oraș. De asemenea, circulația mașinilor va fi oprită pe mai multe străzi pentru buna desfășurare a evenimentelor.

„Deja am început să facem aranjamentele, care vor fi gata până la ziua de Sfânta Parascheva. Avem 58.000 de crizanteme de toate culorile, crescute în serele noastre. Mai avem salata decorativă, care a avut mare succes anul trecut și lumea a apreciat-o; vor fi create anumite aranjamente. De asemenea, avem florile bianuale, panseluțe, după cum am obișnuit. Pe data de 13 octombrie vom face aranjamentele de la Sfânta Parascheva, ca să fie pregătite pentru ziua sărbătorii”, a declarat Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice SA.

Ieșenii vor avea parte de o surpriză

Anul trecut, păunul creat de angajații de la Servicii Publice SA a devenit atracția principală pe bulevardul Ștefan cel Mare. Păunul este decorat din iederă și scoarță de copac. Anul acesta, muncitorii și inginerii de la companie au creat o bufniță, care va fi decorată cu crizanteme și varză decorativă. Anul trecut, mii de oameni au admirat aranjamentele florare și s-au fotografiat cu păunul din flori.

„Desigur că și în acest an vom avea, pe bulevardul Ștefan cel Mare, păunul din flori, care a fost extrem de apreciat anul trecut și a prins la public. Chiar acum se lucrează la el. Totuși, avem și o surpriză pentru anul acesta. Vom crea o bufniță din aranjamente florale și varză decorativă, va fi ceva special. În perioada toamnei nu vor mai fi montate arcadele cu flori, care au fost vara, vor fi doar aranjamente din flori de toamnă. Ulterior, odată ce se apropie sărbătorile de iarnă, vom monta din nou tunelurile cu crengi de brad și aranjamentele de Crăciun. Invităm toți ieșenii și vizitatorii să se bucure de florile din acest an, fiindcă vor avea ce să vadă”, a mai precizat Laurențiu Ivan.

Cele peste 60.000 de flori vor fi amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare, în următoarele zile. După jumătatea lunii noiembrie, muncitorii vor începe să amenajeze orașul pentru sărbătorile de iarnă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026