Prima pagină » Local » Peste 600 de persoane au ieșit din perioada de 14 zile de autoizolare, la Iași. Câte au mai rămas
Peste 600 de persoane au ieșit din perioada de 14 zile de autoizolare, la Iași. Câte au mai rămas

Peste 600 de persoane au ieșit din perioada de 14 zile de autoizolare, la Iași. Câte au mai rămas

09 apr. 2020, 15:18,
în Local

Pe raza județului Iași se află în carantină 1.062 de persoane în spațiile special amenajate și 3.149 de persoane izolate la domiciliu.

„Un număr de 3.149 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 611 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Conform ultimelor centralizări, un număr de 1.062 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 10 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate un număr de 19 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 6 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.

Structurile IPJ, IJJ şi Poliţie Locală au efectuat un număr de 1.322 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restrictiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, au fost aplicate 426 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 654.198 lei.”, a transmis DSP Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București
Autoritățile au transmis recomandări pentru locuitori după explozia de la CET Vest București. O bubuitură puternică urmată de un incendiu de amploare a avut loc luni seară la CET Vest din București, generând o mobilizare masivă a echipajelor de intervenție. Incidentul a vizat mai multe transformatoare electrice, iar flăcările s-au manifestat violent, necesitând o intervenție […]
Autoritățile vin cu recomandări urgente pentru populație după explozia de la CET Vest București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026
Articole similare
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
02:00
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit
A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
02:00
FOTO A îndurat 14 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
02:00
Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! „Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!”
Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
02:00
FOTO Proiectul care interzice păcănelele în municipiul Iași a ajuns la votul final, iar de săptămâna viitoare intră în vigoare! Aproape 150 de săli vor fi închise
Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
02:00
FOTO Așa arată un proiect imobiliar luxos și inedit din Iași! Copou Garden Residence a dezvoltatorului Daniel Niculiță include peste 1.000 de apartamente și o grădină impresionantă
Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
02:00
FOTO Un antrenor de fitness din Iași și-a înșelat soția și a luat, fără ca ea să știe, mii de euro din banii de la nuntă
Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
02:00
FOTO Ieșenii vor plăti peste 27 de milioane de euro pentru construirea Sălii Polivalente! Licitația va fi reluată
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
02:00
Aproape toți fermierii cu suprafețe mici și medii din Iași au depus cererile la APIA. Latifundiarii sunt programați să vină de luna viitoare
Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
02:00
FOTO Vernisaj dedicat tinerilor artiști la Iași: 140 de lucrări reunite în Salonul Anual de Artă „Atelier 35”, sub semnul lui Constantin Brâncuși
Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră
02:00
FOTO Schimbări majore în cea mai aglomerată parcare din Iași! Se vor monta bariere, locurile vor fi limitate, iar prețul va fi de 7 lei pe oră