Razboi în Ucraina

Peste 80.000 de pașapoarte au fost eliberate în Rusia pentru cetățenii din zonele anexate din Ucraina

Publicat: 24 nov. 2022
Peste 80.000 de pașapoarte au fost eliberate în Rusia pentru cetățenii din zonele anexate din Ucraina
Peste 80.000 de pașapoarte cetățenilor din zonele anexate din Ucraina, eliberate în Rusia

Rusia a anunţat joi, 24 noiembrie 2022, că a distribuit paşapoarte ruseşti pentru peste 80.000 de locuitori din patru zone ale Ucrainei pe care Moscova afirmă că le-a anexat teritoriului său, anexare nerecunoscută de comunitatea internaţională.

„De când cele patru regiuni au fost alipite Federaţiei Ruse şi în conformitate cu legea, peste 80.000 de persoane au primit paşapoarte în calitate de cetăţeni ai Federaţiei Ruse”, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne rus, citat de agenţiile de presă locale, potrivit Agerpres.

În septembrie, Rusia a organizat „referendumuri” denunţate drept „simulacre” de ţările occidentale şi menite să facă teritorii ruseşti zonele pe care ea le controlează în Ucraina în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), precum şi în Zaporojie şi Herson (sud).

Aceste anexări, validate prin lege de Moscova la începutul lui octombrie, au fost puternic condamnate de comunitatea internaţională şi nu sunt recunoscute pe plan mondial. După anunţarea acestor anexări, forţele ruse au cedat teren în faţa armatei ucrainene, retrăgându-se incluisv din capitala regională Herson.

Chiar înainte de începutul ofensivei împotriva Ucrainei, în februarie, Moscova distribuise deja sute de mii de paşapoarte în zonele separatiste din estul acestei ţări vecine.

După declanşarea asaltului împotriva Ucrainei, Kremlinul a facilitat şi mai mult obţinerea cetăţeniei ruse de către ucraineni.

În opinia unor observatori, Rusia încearcă prin această strategie să-şi întărească pretenţiile asupra zonelor din Ucraina pe care ea le revendică, afirmând că ele sunt populate de cetăţeni ruşi recent naturalizaţi.

Afirmațiile președintelui Comitetului Șefilor de Stat Major al forțelor armate americane, Mark Milley, despre posibilitatea unor discuții de pace între Moscova și Kiev până la sfârșitul anului, nu înseamnă că Federația Rusă și Statele Unite sunt în contact pe această temă, a spus secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

„Nu asta înseamnă”, a spus el reporterilor, răspunzând la o întrebare conexă.

La începutul lunii noiembrie, președintele Șefilor de Stat Major din SUA, Mark Milley, a spus că o victorie ucraineană nu poate fi obținută militar și că iarna ar putea oferi o oportunitate de a începe negocierile cu Rusia.




Adauga un comentariu