Prima pagină » National » Peste 80 de persoane au rămas fără ajutor social după ce au refuzat să muncească. Motivul invocat de cei mai mulți
Peste 80 de persoane au rămas fără ajutor social după ce au refuzat să muncească. Motivul invocat de cei mai mulți

Peste 80 de persoane au rămas fără ajutor social după ce au refuzat să muncească. Motivul invocat de cei mai mulți

16 iul. 2026, 16:43,
Redacția BZI în National

Peste 80 de persoane din județul Buzău au rămas fără ajutor social în luna iunie, după ce au refuzat fie locurile de muncă propuse de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), fie participarea la cursurile de calificare organizate de instituție.

Reprezentanții AJOFM spun că legea este clară: persoanele apte de muncă care beneficiază de sprijin financiar din partea statului trebuie să accepte măsurile de integrare pe piața muncii. În caz contrar, pierd dreptul la indemnizație și sunt radiate din evidențele instituției.

Directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu, a precizat că majoritatea celor sancționați provin din rândul beneficiarilor de ajutor social.

„Numai în luna iunie, peste 80 de persoane au fost scoase din evidență și din plată pentru că au refuzat participarea la cursuri de calificare sau ocuparea unui loc de muncă. În peste 90% dintre cazuri este vorba despre persoane care beneficiază de ajutor social”, a declarat acesta.

Peste 80 de asistați social, scoși din evidențele AJOFM

Potrivit oficialului, una dintre cele mai frecvente explicații oferite de cei care refuză angajarea este existența unor probleme de sănătate. Totuși, la înscrierea în evidențele AJOFM, fiecare persoană trebuie să prezinte o adeverință medicală care atestă că este aptă de muncă.

„Mulți spun că sunt bolnavi, însă documentele medicale depuse la înregistrare arată că sunt clinic sănătoși și pot ocupa un loc de muncă. Alții afirmă că vor să mai stea o perioadă sau pur și simplu nu doresc să se angajeze. În aceste situații suntem obligați să aplicăm legea și să îi scoatem din evidență și din plată”, a explicat Ionel Tociu.

Datele AJOFM arată că, la sfârșitul lunii iunie, în județul Buzău figurau peste 5.300 de șomeri. În aceeași perioadă, aproximativ 560 de persoane au ieșit din evidențele instituției, fie pentru că și-au găsit un loc de muncă, fie pentru că le-a expirat perioada de indemnizație sau au refuzat măsurile de ocupare oferite de agenție.

Directorul instituției atrage atenția și asupra unei schimbări de profil în rândul beneficiarilor de ajutor social. Dacă în urmă cu câțiva ani vârsta medie a acestora era de aproape 50 de ani, în prezent aceasta a scăzut la aproximativ 40 de ani.

„Sunt oameni aflați în putere, apți din punct de vedere fizic și intelectual, care ar putea ocupa oricând un loc de muncă disponibil”, a subliniat șeful AJOFM.

La finalul lunii iunie, rata șomajului în județul Buzău era de 3,77%, în ușoară scădere față de luna precedentă, potrivit datelor oficiale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 septembrie 2026
11 septembrie 2026