Prima pagină » Local » Plasat sub control judiciar după ce a încălcat grav legea
Plasat sub control judiciar după ce a încălcat grav legea

Plasat sub control judiciar după ce a încălcat grav legea

11 oct. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Local

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au oprit, pentru control, pe raza comunei Bârnova, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Bârnova. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 9 octombrie a.c., bărbatul de 33 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026