Direcția de Sănătate Publică Iași a pus la dispoziția medicilor de familie începând de ieri, 25 ianuarie 2021, o aplicație informatică care să permită crearea unei baze de date, în vederea planificării pentru vaccinare a pacienților nedeplasabili și a aparținătorilor cu care aceștia locuiesc împreună.
„CAPESARO este o platformă informatică a Direcției de Sănătate Publică Iași, dezvoltată împreună cu ANMCS, care pe lângă alte multe funcționalități (informații despre locurile din spital, personalul medical) permite medicilor de familie ca pe lângă cererile de testare la domiciliu, să transmită în perioada următoare și informațiile necesare despre pacienții nedeplasabili, urmând ca ulterior să se creeze echipele mobile în vederea vaccinării”, se arată într-un comunicat al DSP Iași.
Medicii de familie au fost puși în temă cu privire la o nouă aplicație pentru programarea la vaccinul anti-Covid-19
Pe parcursul zilei de ieri, medicii de familie au primit informarea cu privire la această nouă funcționalitate pe mail și prin sms, printr-un serviciu al Serviciului de Telecomunicații Speciale, existând astfel o modalitate de informare rapidă a cadrelor medicale din sistemul de sănătate.
Menționăm implicarea Societății Medicilor de Familie care a colaborat la nivel interinstituțional pentru polularizarea acestor activități împreună cu reprezentanții Colegiului Medicilor.
De asemenea, remarcăm răspunsul promt al medicilor de familie, care în decurs de câteva ore au înscris aproximativ 100 de pacienți nedeplasabili pe platforma informatică CAPESARO. Mai precizăm ca înscrierile continuă în perioada următoare.
Focar nou de Covid-19, la Iași
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi informează cu privire la apariţia unui focar Covid-19 în Judeţul Iaşi:
CENTRUL DE SERVICII SOCIALE ÎN REGIM DE URGENȚĂ – DGASPC IAȘI – 3 persoane (2 educatori și 1 beneficiar).
Măsuri:
Pacienții sunt izolati fie la domiciliu fie în centru și monitorizați de medicii de familie și respectiv de personalul unității. Au fost luate măsuri de dezinfecție în spațiile comune.