Prima pagină » National » Ploile se întorc. Un ciclon va traversa țara în următoarea perioadă
Ploile se întorc. Un ciclon va traversa țara în următoarea perioadă

Ploile se întorc. Un ciclon va traversa țara în următoarea perioadă

05 oct. 2025, 19:44,
Redacția BZI în National

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de duminică, 5 octombrie, ora 21:00, până joi, 9 octombrie, ora 10:00, care vizează ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte și o răcire accentuată a vremii.

Potrivit meteorologilor, din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest în întreaga țară. Cantitățile de apă vor fi însemnate, urmând să se acumuleze între 25 și 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova se vor înregistra local 70–100 l/mp, mai ales în intervalul luni seară (6 octombrie) – miercuri dimineață (8 octombrie).

În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi perioade cu lapoviță și ninsoare, iar în cursul zilei de marți (7 octombrie) este posibil să ningă viscolit, urmând să se depună un strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare în sud, în est, la munte și pe arii restrânse în restul țării, cu viteze de 45–55 km/h, iar în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogei, centrului și sudului Moldovei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele pot atinge și depăși 60–70 km/h.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime între 12 și 18 grade Celsius și minime între 3 și 12 grade.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă
Polițiștii verifică un incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, după apariția online a unei fotografii în care un elev de 13 ani ține în mână un cuțit. Un elev de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost identificat de polițiști după ce pe o platformă de socializare a […]
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 octombrie 2026
24 octombrie 2026