Un plutonier a fost acuzat că a vrut să facă moarte de om. Procurorii l-au trimis în judecată pe George Tiberiu Leonte, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Militar Iași. Leonte a fost trimis, în stare de arest preventiv, în fața magistraților ieșeni pentru tentativă de omor, violare de domiciliu și amenințare.
„Pe 2 iunie 2019, în jurul orei 1:00, inculpatul, militar în cadrul Unității Militare 01458 din Garnizoana Bârlad, a intrat fără drept și fără consimțământul prealabil al celor care foloseau imobilul, în locuința persoanelor vătămate A.V., P.V. și D.T., din comuna Grivița. Acolo, el a exercitat violențe asupra acestora, lovindu-le pe cele trei persoane din locuință cu un ciocan, cu preponderență în zona capului, dar și în alte zone alte corpului. Astfel, le-a provocat leziuni cu intenția de a le suprima viața, fapta fiind comisă cu premeditare”, au precizat procurorii.
Individul s-ar fi înarmat în prealabil cu un ciocan
Ei au luat în calcul faptul că individul s-ar fi înarmat în prealabil cu un ciocan, a lăsat telefonul mobil acasă, pentru a nu fi depistat că s-a deplasat la domiciliul persoanelor vătămate și s-a îndreptat spre domiciliul acestora cu intenția clară de a exercita agresiuni asupra lor și de a le suprima viața. Potrivit anchetatorilor, cele mai multe lovituri au fost în zona capului persoanelor și că, în prealabil, inculpatul a oprit alimentarea cu energie electrică a casei, prin acționarea clapetei tabloului electric.
Mai mult, în prealabil, individul ar fi anunțat-o pe persoana vătămată D.T. că va veni noaptea peste ea în casă și va exercita agresiuni asupra ei, acțiunea inculpatului fiind una planificată.
Și-a amenințat fosta iubită
Potrivit procurorilor, plutonierul și-a amenințat fosta iubită că se va răzbuna pentru că femeia ar fi pus capăt relației.
În timpul procesului, comandantul Unității Militare din Bârlad a precizat că, pe 9 octombrie 2019, individul a fost trecut în rezervă, conform Ordinului comandantului Diviziei 2 Infanterie. Astfel, el a fost scos din efectivul control al unității, acesta nemaiavând calitatea de militar activ.
Așadar, recent, magistrații Tribunalului Militar Iași și-au declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Asta, deoarece bărbatul nu ar mai avea calitatea de cadru militar activ, confom celor de la unitatea militară din Bârlad. Un alt motiv a constat în faptul că faptele de care este acuzat nu au legătură cu atribuțiile de serviciu.