Prima pagină » Local » Politehnica Iași începe aventura în Cupa României! Concordia Chiajna va fi primul adversar. Tony: „Băieții trebuie să câștige și, după, vor avea zile libere”
Politehnica Iași începe aventura în Cupa României! Concordia Chiajna va fi primul adversar. Tony: „Băieții trebuie să câștige și, după, vor avea zile libere”

Politehnica Iași începe aventura în Cupa României! Concordia Chiajna va fi primul adversar. Tony: „Băieții trebuie să câștige și, după, vor avea zile libere”

28 aug. 2024, 02:00, 1 ,
Petronel Ștefan în Local

Politehnica Iași va juca primul meci din acest sezon de Cupa României împotriva celor de la Concordia Chiajna. Sezonul trecut, formația ieșeană a fost eliminată din preliminarii de către Zalău

Jucătorii de la Poli Iași pleacă în deplasare pentru două meciuri. Primul va fi în Cupa României cu Concordia Chiajna, iar al doilea, la Sibiu cu FC Hermannstadt. Tony da Silva vrea, neapărat, două victorii din cele două meciuri, iar dacă se va întâmpla asta, jucătorii vor primi și o zi liberă.

Poli Iași joacă în Cupa României

Meciul va avea loc astăzi, de la ora 17:30, pe stadionul Concordia, din Chiajna. Ulterior, vor trebui să plece la Sibiu pentru a juca în etapa a opta, contra FC Hermannstadt. Va fi o săptămână aglomerată, cu meciuri la distanță de trei zile. Meciurile de Cupa României reprezintă un prilej bun pentru echipele de Liga a doua, să se dueleze cu formațiile de primă ligă.

„Vor fi două meciuri importante pentru noi. În ultimele trei meciuri am arătat că putem juca de la egal la egal cu echipele mari din România. Nu sunt mulțumit, așa am fost învățat în viață, eu sunt un învingător. Avem multe ocazii de gol, în fiecare meci. Vrem să mergem mai departe, în fazele de grupe ale cupei, este important pentru noi, pentru public. Întâlnim o echipă bună din Liga a doua”, a transmis Tony da Silva.

Pentru Tony da Silva, jocul bun nu este suficient, acesta vrea mai multe victorii din partea echipei sale. Din păcate, la formația alb-albastră, nu toți fotbaliștii sunt în formă maximă.

„Sunt mulțumit de lotul pe care îl avem, singurul lucru pe care mi-l doresc este să fie toți la același nivel fizic. Jucătorii au două meciuri acum, să le câștige și, după, vor avea și zile libere. Vreau mai mult, pentru mine nu ajunge, nu-mi place, vreau să câștig meci de meci”, a precizat tehnicianul portughez.

Jucătorii au încredere în ei

Jucătorii sunt încrezători în forțele proprii, însă simt că au nevoie de mai multe rezultate pozitive. Voința există, însă în unele meciuri a fost vorba și de neșansă. Goncalo Teixeira a marcat un gol senzațional cu Rapid București, cu un șut de la 25 de metri.

„Este prima oară din cariera mea când sunt departe de casă, de familie. În aceste trei luni am încercat să mă acomodez cât mai bine, am noroc că avem un grup bun. Pentru meciul cu Chiajna și cel cu Hermannstadt trebuie să intrăm cu aceeași voință de a câștiga, cu aceeași calitate de joc. Avem echipă bună, putem să câștigăm acest meci. Cel mai bine mă simt în teren, în spatele vârfului sau în partea stângă”, a spus Goncalo Teixeira.

Cupa României reprezintă un obiectiv important, în acest sezon, pentru Politehnica Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia
Un turist de 56 de ani a murit în Mamaia după ce s-a prăbușit în apă. Salvamarii și echipajul SMURD au încercat să îl salveze. Tragedia s-a produs în stațiunea Mamaia, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în […]
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia
Comentarii
  • Totul pare ok la „baietii” deci vom infrange cu succes in cele 2 meciuri😁 conteaza moralul si banii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 august 2026
11 august 2026
Articole similare