Prima pagină » International » Poliţia din New York a intrat „în alertă maximă” timp de o săptămână, după punerea sub acuzare a lui Donald Trump
Poliţia din New York a intrat „în alertă maximă” timp de o săptămână, după punerea sub acuzare a lui Donald Trump

Poliţia din New York a intrat „în alertă maximă” timp de o săptămână, după punerea sub acuzare a lui Donald Trump

01 apr. 2023, 15:00,
în International

Poliţia din New York a intrat „în alertă maximă” înaintea înfăţişării de marţi în faţa instanţei a fostului preşedinte american Donald Trump, acuzat în dosarul unor plăţi neregulamentare făcute unei vedete porno, relatează AFP, citată de Agerpres.

Puternicul şi supradimensionatul New York Police Department (Departamentul de Poliţie al oraşului New York, NYPD), care numără 36.000 de poliţişti şi 19.000 de civili, a ordonat tuturor ofiţerilor şi agenţilor săi să iasă pe străzi de vineri timp de o săptămână, au declarat surse din poliţie citate de televiziunea NBC.

Poliţia din New York a intrat „în alertă maximă”

Un purtător de cuvânt al poliţiei din New York, oraş cu un istoric de incidente violente, a răspuns prin e-mail unei solicitări a agenţiei franceze de presă că „ofiţerii au fost plasaţi în stare de alertă, iar departamentul rămâne pregătit să intervină în caz de nevoie şi se va asigura că toată lumea îşi poate exercita paşnic drepturile”.

În Manhattan (centrul comercial, financiar şi cultural al oraşului), manifestanţi pro şi anti-Trump sunt destui. Câţiva dintre cei din urmă s-au instalat în faţa Trump Tower, deţinut de fostul preşedinte pe emblematicul 5th Avenue, şi au desfăşurat un banner pe care scrie ”Opriţi-l pe Trump”.

Fostul preşedinte a fost şocat de istorica punere a sa sub acuzare de un mare juriu din New York, anunţată joi seară, dar intenţionează să lupte fără reţinere pentru ca acuzaţiile procurorului Alvin Bragg să fie retrase, potrivit avocatului său Joseph Tacopina.

Donald Trump, care locuieşte în Florida, urmează să se prezinte marţi la un tribunal din New York pentru a i se comunica în mod oficial acuzaţiile legate de plata la sfârşitul anului 2016 şi ulterior a 130.000 de dolari către actriţa de filme pornografice Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea, în contextul alegerilor din acel an.

Trump va călători luni de la Miami la New York pentru a se prezenta  faţa judecătorului

Potrivit EFE, care citează CNN, Donald Trump va călători luni de la Miami la New York pentru a se prezenta marţi după-amiază în faţa judecătorului. Audierea va avea loc la ora locală 14.15 şi, pentru că a generat o aşteptare enormă, instanţa a anulat alte audieri mai puţin importante pentru a limita traficul pietonal în clădire, din motive de securitate.

Diferite media au asigurat că lista acuzaţiilor pe care i le va comunica judecătorul – şi care nu au fost încă făcute publice – este de peste treizeci, toate legate de plata către Daniels a 130.000 de dolari şi de posibila disimulare a acestei sume drept cheltuieli electorale.

Susţinători ai lui Trump plănuiesc să manifesteze marţi în faţa tribunalului în timpul apariţiei sale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026