Prima pagină » Titlurile zilei » Polițiști bătuți de două femei! De unde a pornit scandalul
Polițiști bătuți de două femei! De unde a pornit scandalul

Polițiști bătuți de două femei! De unde a pornit scandalul

11 mai 2026, 02:00, 12 ,
Alina LUPU în Titlurile zilei

Doi agenți de poliție au fost agresați de două femei la Târgu Frumos. Una dintre bătăușe este recidivistă și se află în penitenciar

Doi polițiști ieșeni au fost bătuți de două femei, care au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Una dintre inculpate, care este privată de libertate la Penitenciarul Bacău, a săvârșit fapta în stare de recidivă. Cealaltă femeie a intervenit în timpul ședinței de judecată, susținând că are un copil cu dizabilități și vrea să se termine mai repede procesul.

Polițiști bătuți de două femei!

Două femei din județul Iași, Petronela Udilă și Ionela Udilă, au ajuns în fața instanței după ce au agresat doi polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Dosarul, judecat inițial la Judecătoria Pașcani, a intrat acum în faza apelului la Curtea de Apel Iași, unde cauza a avut primul termen de judecată pe 7 mai 2026.

Potrivit actelor de la dosar, incidentul a avut loc în data de 18 august 2025, când cele două inculpate au avut un comportament violent față de agenții de poliție Cezar-Damian Gheorghici și Cosmin-Mihai Ibrian. Procurorii au reținut că polițiștii își desfășurau activitatea în momentul producerii agresiunilor.

Anchetatorii susțin că Petronela Udilă a aruncat cu o ladă de plastic, folosită pentru transportul sticlelor, în direcția polițistului Cezar-Damian Gheorghici, lovindu-l peste brațul stâng. În același context, Ionela Udilă ar fi aruncat un scaun către agentul Cosmin-Mihai Ibrian, acesta fiind lovit în zona gleznei piciorului stâng. În urma agresiunilor, cei doi agenți au suferit leziuni traumatice.

Dosarul a fost soluționat în primă instanță prin procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, după ce inculpatele au recunoscut faptele reținute de procurori. Această procedură permite reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime.

În cazul Petronelei Udilă, magistrații Judecătoriei Pașcani au dispus o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Instanța a constatat însă că fapta este concurentă cu o altă condamnare pronunțată anterior de Tribunalul Iași și că inculpata se află în stare de recidivă postcondamnatorie.

Una dintre inculpate este recidivistă

Judecătorii au reținut că Petronela Udilă fusese condamnată anterior la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare, iar asupra acestei pedepse s-a aplicat mecanismul contopirii. Astfel, instanța a stabilit că, pe lângă pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni, se adaugă un spor de 6 luni de închisoare, rezultând o pedeapsă de 6 ani de detenție.

Mai mult, instanța a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a unei alte pedepse de 2 ani de închisoare, pronunțată anterior de Tribunalul Iași. Această sancțiune a fost adăugată la pedeapsa rezultantă, astfel încât Petronela Udilă a ajuns să execute, în final, o pedeapsă totală de 8 ani de închisoare, în regim de detenție. În prezent, femeia se află încarcerată în Penitenciarul Bacău.

În ceea ce o privește pe Ionela Udilă, instanța de fond a aplicat două pedepse distincte pentru ultraj. Pentru agresiunea asupra polițistului Cosmin-Mihai Ibrian, aceasta a fost condamnată la 9 luni de închisoare, iar pentru fapta comisă asupra agentului Cezar-Damian Gheorghici a primit încă 6 luni de închisoare.

Judecătorii au constatat că infracțiunile sunt concurente și au aplicat pedeapsa cea mai grea, de 9 luni de închisoare, la care au adăugat un spor de 4 luni, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse. În final, Ionela Udilă a primit o pedeapsă rezultantă de 1 an și 1 lună de închisoare.

Totuși, instanța a decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. Astfel, femeia nu a fost încarcerată, însă trebuie să respecte obligațiile impuse de instanță pe durata termenului de supraveghere.

Procurorul a formulat apel

Nemulțumite de soluția pronunțată de Judecătoria Pașcani, atât Petronela Udilă, cât și procurorul de caz au formulat apel. Dosarul a ajuns astfel pe rolul Curții de Apel Iași, unde miercuri, 7 mai 2026, a avut loc primul termen de judecată.

La ședința de judecată, apărarea a solicitat acordarea unui termen pentru studierea dosarului și pregătirea apărării. Avocata inculpatei Petronela Udilă, Oana Cristina Mitrică, a cerut un termen de arhivă pentru analizarea documentelor din cauză.

În cadrul dezbaterilor, procurorul de ședință a solicitat menținerea măsurii preventive dispuse față de Petronela Udilă.

„Solicităm să mențineți măsura preventivă a arestării preventive”, a declarat procurorul în fața instanței.

La rândul său, avocata inculpatei a arătat că și clienta sa este de acord cu menținerea măsurii preventive, având în vedere situația juridică în care se află.

„Și inculpata este de acord cu măsura preventivă a arestării preventive, având în vedere că are o hotărâre”, a spus avocata Oana Cristina Mitrică în fața completului de judecată.

În sala de judecată a luat cuvântul și Ionela Udilă, care a făcut referire la situația sa familială și la impactul pe care procesul îl are asupra vieții personale.

„Eu sunt mamă a 3 copii, dintre care unul cu dizabilități. Vreau să se termine odată procesul cu Petronela Udilă. Eu trebuie să muncesc”, a declarat aceasta în fața judecătorilor.

Doi polițiști au fost bătuți de două femei la Târgu Frumos, acestea fiind trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Comentarii
  • La Hârlău o luat bătaie comandantul poliției,săracu purta perucă și vezi doamne o căzut pe jos și Io afectat imaginea de gigolo

  • Orașul Hârlău este condus de epuri,domnia fricii și epoca curvelor

  • Fug polițiștii de la Hârlău la Tîrgu frumos că acolo șefii au materie cenușie,e jale cu orașul Hârlău,total scăpat de sub control, poliția nu coboară din mașină,o fi de frica?

  • Mai era un politist prin Targu Frumos care m-a oprit in trafic pe motiv ca numarul de inmatriculare nu coreapunde…era mai mic scrisul si nu era “aranjat” corect pe placuta de inmatriculare: IS xx xyz. Era o distanta prea mare intre numere si cele 3 litere. I-am spus sa se uite mai atent la numarul de inmatriculare si poate vrea sa fie detasat la Primaria Butea!!!!
    Si-a cerutbscuze in final, urandu-mi deum bun

  • Specificați și etnia celor două…numele Udilă are rezonanțe pakistaneze, de acolo vin strămoșii acestor doamne… Pakistan, India sau Punjab…s-au stabilit la noi de ceva sute de ani și aduc numai beneficii societății.

  • Ce fel de pregătire au “polițiștii” dacă au fost bătuți de două femei? Au leziuni…..e de râsul curcilor . La Tg frumos poliția e doar pe șpăgi , atât. De asta nici nu se descurcă la ordine publică, ei merg la rutieră , acolo e Banu gros

  • Dezbinător de colective

    Bre,da de ce fug polițiștii buni de la Hârlău la Tîrgu mișto?
    Oare omul cu perucă știe ceva?

  • duamna udila este mai mult ca sigur a croncanitoare inaripata

  • Sigur nu-i Codrin Ciobanu? L-o fi prins nevasa-sa cu vreo vagaboanda.

  • ciori si iar ciori

  • Doi politisti prosti
    Asta este nivelul politistilor
    Stau bine in masini, consuma carburant. Nu fac nimic

    Ce tura si prostia
    Datile bani de hrana si multe altele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iunie 2026
18 iunie 2026