Local

Polițiștii din Vaslui au reținut un tânăr în Iași bănuit trafic de droguri de mare risc

Publicat: 12 oct. 2020
Reținut pentru trafic de droguri
Reținut pentru trafic de droguri

Un tânăr în vârstă de 23 de ani pe nume Ovidiu B. a fost astăzi renținut de polițiștii din Vaslui sub suspiciunea de trafic de droguri de mare risc.

„Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vaslui, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, au realizat, în ziua de 10 octombrie a.c., o acțiune de prindere în flagrant delict a unei persoane bănuite de trafic de droguri.

De asemenea, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, la adrese din județul Iași.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 160 de grame droguri de risc (cannabis), obiecte folosite la cântărirea și comercializarea acestora, sisteme informatice și bani.

Din cercetări a rezultat că drogurile urmau să fie comercializate consumatorilor din județul Iași și alte județe.

La data de 10 octombrie a.c., procurorul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 23 de ani, din județul Iași, care locuia fără forme legale în municipiul Iași, bănuit de droguri de risc.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Vaslui, care a admis propunerea de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale”, se arată în comunicatul oficial.





Adauga un comentariu