Astăzi, 30 ianuarie 2024, cu prilejul Zilei Internaţionale a Nonviolenței în Şcoală, cunoscută ca şi Ziua Internaţională a Nonviolenței şi a Păcii, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au desfășurat activități educativ-preventive în cadrul mai multor unități de învățământ din județ.
Această zi reprezentă o inițiativă mondială, neguvernamentală, independentă, liberă și voluntară a educaţiei pentru nonviolență şi pace care se desfășoară în toate şcolile din lume.
Cu acest prilej, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Iași în baza Proiectului ,,R.E.S.P.E.C.T „, au desfășurat cu elevii, în sala de festivități a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași, două activități educativ-preventive.
Pe parcurul activităţilor informative, au fost abordate teme cu privire la următoarele aspecte:
• Agresivitatea verbală întâlnite în mediul online şi în viaţa reală;
• Impactul fenomenului de cyberbullying asupra sănătăţii psihice a tinerilor;
• Creşterea gradului de conştientizare a riscurilor şi consecinţelor asociate fenomenului de violenţă în mediul virtual;
• Conştientizarea de către tinerii din mediul preuniversitar cu privire efectele influenţei mediului online asupra : acceptării sociale, asupra relaţiilor interumane şi asupra dezvoltării socio-emoţionale a acestora;
• Informarea tinerilor cu privire la unele aspecte de ordin legislativ- răspunderea contravenţională şi penală a minorilor.
De asemenea, polițiștii au relaţionat cu elevii prezenţi şi au făcut recomandări punctuale care trebuie cunoscute şi aplicate pentru amplificarea climatului educaţional pozitiv.
La activităţi au participat 180 de elevi și 6 cadre didactice.
De asemenea, polițiștii au distribuit 50 de materiale cu caracter informativ-preventiv.