Polițiștii locali vor protesta marți și miercuri în fața Ministerului Dezvoltării, solicitând beneficii materiale pentru condiţii deosebite de muncă, introducerea obligativităţii acordării normei de hrană, în condiţiile în care doar jumătate dintre ei, la nivel naţional, au acest beneficiu, dar şi modificări în ceea ce priveşte legislaţia în baza căreia funcţionează Poliţia Locală.
Protestele organizate marţi şi miercuri începând cu ora 11:00 la Ministerul Dezvoltării sunt autorizate, potrivit News.ro. Pentru marţi sunt aşteptaţi 500 de protestatari din toată ţara, iar miercuri autorizaţia a fost eliberată pentru 100 de persoane, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România, Eugen Tone.
Se cer bani pentru condiții deosebite de muncă
Poliţiştii locali solicită respectarea în totalitate a prevederilor Legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. B, articol care se referă la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii.
Ei cer de asemenea acordarea de compensaţii pentru efectuarea serviciului în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.
„Solicităm compensaţii financiare pentru că suntem singura categorie profesională din România, bugetară sau din mediul privat, care nu are nici cea mai mică compensaţie. Ordonanţa 115 a menţionat că poliţiştii de la Poliţia Română, cei din penitenciare beneficiază de un spor pentru sâmbete, duminici, sărbători legale, de 75% pe zi. Noi nu”, a declarat Eugen Tone.
Acesta a precizat că poliţiştii locali vor de asemenea acordarea normei de hrană în mod obligatoriu.
„Norma de hrană se acordă în funcţie de bugetul alocat şi, mai mult, se poate acorda pe perioadă determinată. Din totalul poliţiştilor locali, la nivel naţional 40% au normă de hrană, 10% au pe perioadă determinată iar 50% nu beneficiază deloc de normă de hrană şi nici de indemnizaţia obligatorie conform Legii 153, pentru că suntem excepţie”, a explicat liderul de sindicat.
Poliţiştii locali solicită de asemenea modificarea legii în aşa fel încât, dacă în prezent, poliţiile locale au în structura lor un post la o mie de locuitori, aceste posturi incluzând personalul din birouri sau pe cel TESA, pe viitor să existe un poliţist local la o mie de locuitori.
„Pentru că TESA, spre exemplu, nu iese cu noi în stradă”, a precizat Eugen Tone.
La începutul lunii decembrie 2023, Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală a început o campanie publică pentru a atrage atenţia importanţei existenţei poliţiştilor locali în societate. Campania se intitulează #şinoiexistăm!
Spor de panseluțe. De nimic nu sunt buni….
TREBUIESC DESFIINTATI CA SI ASA ZISA INSTITUTIE DE ORDINE PUBLICA !!!! TRINTORI SEMIANALFABETI ,PILOSI PRIN CARE SE SIFONEAZA BANI PUBLICI,ORGAN DE INTIMIDARE LA INDEMANA AUTORITATILOR LOCALE SI REPET LOC PT PILOSI SI MATRACUCI !!!
AUZI MA asa zis sandilauca, de ce ati dai cu parerea fara sa sti ce si cum?Dacă tu crezi ca le sti pe toate te rog sa fi mai rezervat an a ți da cu parerea despre POLITIA LOCALA. Sa sti ca marea majoritate a celor încadrați sunt oameni cu facultăți la zi dacă te interesează acest aspect. Sa sti ca sunt foarte multi oameni de buna credinta care apreciaza POLITIA LOCALA pentru ca an majoritatea spetelor au fost prompti și au dat dovadă de profesionalism.Asa ca ciocu mic si mai citeste.Sa fi sănătos.

Ca in patronate. Nu-ti place? Demisia e la o coala A4 distanta. Un shut in cur , un pas inainte . Ati inteles ta’major??
Ca in patronate. Nu-ti place? Demisia e la o coala A4 distanta. Un shut in cur , un pas inainte . Ati inteles ta’major??