Prima pagină » National » Poliţistul care se răzbuna cu amenzi când era refuzat de femei loveşte din nou. A devenit „loverboy”

Poliţistul care se răzbuna cu amenzi când era refuzat de femei loveşte din nou. A devenit „loverboy”

15 sept. 2026, 22:40,
Andreea Ciobanu în National

Ar fi trebuit să apere legea, dar ar fi ajuns să o încalce chiar el. Un polițist din Argeș, căsătorit și tată a doi copii, este acuzat de procurori de proxenetism. Agentul s-ar fi folosit de metoda loverboy: câștiga încrederea unor fete, apoi le exploata și își umplea conturile din banii lor. Nu este primul scandal în care apare numele lui. În trecut, o tânără l-a reclamat că s-ar fi răzbunat pe ea cu amenzi în trafic, după ce i-a refuzat avansurile.

Pentru polițistul de 36 de ani, ziua a început cu mascații la ușă. A fost scos din casă și dus chiar la secția unde lucra. Acolo, procurorii au căutat probe. Agentul este vizat într-un dosar de proxenetism.

S-ar fi folosit de metoda „loverboy” ca să racoleze victimele

Poliţistul s-ar fi folosit de metoda loverboy ca să racoleze victimele. Le-ar fi pus să se prostitueze, iar o parte din bani ar fi ajuns în conturile lui. Surse din investiagaţii spun că achetatorii ar fi dat până acum de cel puţin două tinere păcălite de agent.

A absolvit școala de agenți de la Câmpina și, de 13 ani, era subofițer la Secția 2 din Pitești. Este căsătorit și are doi copii. Colegii spun că își etala pe internet o viață de lux, cu fotografii din vacanțe scumpe și haine de firmă.

Agentul dădea amenzi femeilor care îi refuzau avansurile

Nu este primul scandal în care apare numele lui. Acum patru ani, o șoferiță l-a acuzat de hărțuire. Femeia spunea că agentul o urmărea în trafic și îi dădea amenzi, ca să se răzbune pentru că îi refuzase avansurile.

La începutul anului, un alt polițist din Pitești a fost acuzat de procurori că, timp de 10 ani, a obligat mai multe tinere să se prostitueze. La percheziții, anchetatorii au găsit în casa lui peste 3 milioane de lei, ascunși într-un seif încastrat în perete.

Iar cifrele arată cât de răspândit este fenomenul: potrivit celor mai recente date, într-un singur an, peste 600 de fete din România au fost păcălite prin metoda loverboy.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026