Pompierii din Iași au participat la peste o mie de intervenții pentru stingerea incendiilor din oraș, dar și din județ. Aceștia au observat faptul că în cea mai mare parte au fost produse de neatenția oamenilor și mai puțin din cauze naturale
Bilanțul din acest an este mai mic decât în trecut, însă numărul de incendii încă se menține ridicat. În ciuda campaniilor de informare organizate de stat, inconștiența oamenilor încă produce adevărate tragedii, iar, din păcate, uneori rezultă și victime omenești pe lângă pierderile financiare mari.
Pompierii din Iași au stins peste o mie de incendii
De la începutul anului și până în decembrie, pompierii din Iași au avut parte de activitate în județ. Din păcate, la unele dintre aceste intervenții a fost prea târziu pentru a salva și viețile oamenilor prinși între flăcări. Lucrurile încă sunt sub control, însă pompierii trag un semnal de alarmă pentru siguranța cetățenilor.
„În primele 11 luni din anul 2023, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași au fost înregistrate un număr de 536 de incendii (544 în 2022), în scădere cu 1,47 la sută, și 300 de incendii de vegetație și altele (764 în 2022), în scădere cu 60,73 la sută. În mediul urban au fost 293 de incendii, iar în mediul rural – 543 de incendii. În urma incendiilor produse în perioada analizată, în județul Iași s-au înregistrat 11 decedați și 39 de răniți în primele 11 luni ale anului 2023. În perioada analizată s-au protejat/salvat bunuri în valoare de aproximativ 9.000 de lei și s-au produs pagube în valoare de aproximativ 17.000 de lei”, au transmis reprezentații ISU Iași.
Cauzele sunt foarte diverse
Deși cauzele care au dus la declanșarea focului sunt extrem de diverse, s-a observat clar că tot omul este cel care a provocat incendiul. Printre cele mai întâlnite situații sunt cele în care aparatura era veche sau folosită necorespunzător. În perioada de iarnă, în special în zona rurală, oamenii se trezesc cu casa mistuită de flăcări, deoarece sistemele de încălzire nu sunt asigurate. La fiecare intervenție, pompierii stabilesc exact cauza declanșării focului, iar de multe ori trebuie să adauge o situație nouă pe listă după investigațiile făcute.
„Cauzele producerii incendiilor sunt următoarele: folosirea echipamentelor electrice defecte sau improvizate; aparate electrice lăsate sub tensiune nesupravegheate; mijloacele de încălzire defecte sau improvizate; coșuri sau burlane de fum defecte sau amplasate necorespunzător; cenușă, jar sau scântei; jocul copiilor cu focul; fumatul; folosirea focului deschis în spații deschise sau închise; sudură; trăsnet, scurgeri de produse inflamabile și se mai adaugă și alte cauze”, au precizat reprezentanții ISU Iași.
Incendiile provocate în acest an i-au ținut în priză pe pompierii din Iași, care au reușit să salveze viața mai multor victime ale catastrofelor.