Prima pagină » Bursa Barfelor » Pornelia se adâncește
Pornelia se adâncește

Pornelia se adâncește

17 oct. 2026, 02:00,
în Bursa Barfelor

Vă spun babele bârfitoare în continuarea rubricuței că tărășenia de la Grădinița „Întâia” din Iași, condusă de Pornelia Popița Apopei, este departe de a se încheia! Cică unii părinți sunt tot mai nemulțumiți și au început să vorbească despre felul în care doamna directoare ar gestiona posturile cadrelor didactice. După spusele lor, femeia ar decide după bunul plac cine rămâne și cine pleacă, fără să ofere explicații pe înțelesul tuturor. Ei, poftim, dragii babelor, de parcă grădinița ar fi moșia personală a cuiva! Dar stați să vedeți unde se îngroașă gluma! Cică la o grupă cu probleme s-ar fi perindat nu mai puțin de 12 educatoare în numai doi ani și o lună, iar numărătoarea ar fi ajuns deja la 13! Păi, măi, babelor, copiii ăștia când mai apucă să se obișnuiască cu o educatoare? Că până învață numele uneia, alta îi așteaptă la ușă! Părinții sunt cei care ridică aceste semne de întrebare și cer explicații pentru schimbările repetate. Babele se întreabă dacă la mijloc este o problemă de organizare, una de comunicare sau dacă există motive mai serioase care ar trebui lămurite de conducerea instituției.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026