Prima pagină » Local » Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această perioadă, până la marea sărbătoare din august!
Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această perioadă, până la marea sărbătoare din august!

Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în această perioadă, până la marea sărbătoare din august!

31 iul. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Mâine, 1 august 2021, începe postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor ca Postul Sfintei Maria. Este unul dintre cele mai importante posturi din calendarul creștin-ortodox, chiar dacă e mai scurt decât cel al Paștelui sau al Crăciunului. Postul de până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aduce și o serie de tradiții și obiceiuri pe care trebuie să le respecte credincioșii

Sărbătoare importantă, în calendarul creștin-ortodox! De duminică, 1 august 2021, se intră în postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă denumită popular postul Sântă-Măriei. Este o perioadă ce precede sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și a fost rânduită de Biserica Ortodoxă spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.
Astfel, timp de două săptămâni, credincioșii țin al treilea mare post din an, după cel al Paștilor și cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Perioada aceasta este trecută la loc de cinste în calendarul creștin-ortodox.

Ce presupune postul Adormirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria. Pentru români, ea este și ocrotitoarea marinarilor, în mai multe orașe fiind organizate procesiuni cu icoane și pelerinaje. Acest post are o durată de două săptămâni. Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face astăzi, pe data de 31 iulie 2021. În cazul în care această dată pică miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de marți, 30 iulie, iar postul începe miercuri, pe 31 iulie.
În tradiția populară este considerat a fi și cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Anul acesta, postul începe la 1 august și ține până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, respectiv pe 15 august. Postul se prelungește și în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, pește și vin.

Tradiții de postul Sfintei Maria

Conform dogmelor bisericești, se ajunează lunea, miercurea și vinerea până la ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată, iar, marțea și joia, se consumă legume fierte, fără untdelemn, în timp ce sâmbăta și duminica, este dezlegare la untdelemn și vin.
La 6 august, când are loc sărbătoarea Schimbării la Față, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin. Tradiția spune că, de Sfânta Maria, se culeg flori și se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac.

De Postul Sfintei Maria se sărbătorește Scoaterea Sfintei Cruci

Începutul postului Adormirii Maicii Domnului vine cu o altă sărbătoare în Biserica Ortodoxă. Este vorba despre scoaterea Sfintei Cruci. Această zi a fost instituită la dorința comună a ortodocșilor greci și ruși, întru prăznuirea biruinței simultane pe care au repurtat-o rușii asupra bulgarilor și grecii asupra sarazinilor.
Pe 1 august, la Constantinopol era scos în procesiune lemnul Sfintei Cruci, din Palatul Imperial, până la Catedrala „Sfânta Sofia”. De aici, se făceau până pe 15 august diverse procesiuni, pentru a-i feri pe creștini de suferințe și boli. De altfel, Biserica Ortodoxă Română are și o serie de sfaturi pentru credincioșii care țin acest post cu sfințenie. În post, creștinii cinstesc și Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoare ce se ține pe data de 6 august 2021.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026