Eveniment-Social

Postul Crăciunului. Obiceiuri în cel mai lung post de peste an

Publicat: 15 nov. 2019

Credincioșii de pretutindeni intră de astăzi în Postul Crăciunului. Acesta este unul din cele mai lungi de peste an, post pe care credincioșii îl respectă cu sfințenie. Iată ce trebuie să facă credincioșii în toată această perioadă de 40 de zile

De astăzi, credincioșii intră în postul Crăciunului, post care va ține până în 24 decembrie, ajunul sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Postul nașterii Domnului este ținut cu strictețe de credincioșii din întreaga lume. Prin acest post, credincioșii retrăiesc ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moise, dar și postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci așteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post și rugăciune, tradiția arată că și acum se cuvine ca toți credincioșii să aștepte și să întâmpine prin ajunare mielul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. Acest post ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie.

Perioadă plină de tradiții

În această perioadă, credincioșii ar trebui să consume mâncăruri de post. În plus, în acest post se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea, miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin. Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri, Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin, iar dacă atunci cade hramul bisericii sau altă sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie, atunci se face dezlegarea și la pește. În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame



loading...

Adauga un comentariu