Povestea de iubire dintre Grigore Antipa și soţia lui, Alina, care la moartea lui s-a sinucis

La 9 martie 2022 s-au împlinit 78 de ani de la moartea lui Grigore Antipa, considerat întemeietorul oceanografiei româneşti, a cărui gândire vizionară și raționament perfect a dus la crearea dioramelor în marile muzee ale lumii.

Ceea nu prea cunoaște marele public este povestea neobișnuită de viață a lui Antipa, aflat într-o legătură atât de puternică cu soția sa, Alina, încât la moartea lui, ea a decis să nu-i supravieţuiască.

Grigore Antipa era născut la 27 noiembrie 1867, la Botoşani, iar la 1 iulie 1899 s-a căsătorit cu Alina (Alexandrina) Petrescu, fiica generalului Zaharia Petrescu, născută în 1873.

stirilebzi.ro

Unde găseşti cazare ieftină pentru Paşte. Destinaţia din România perfectă pentru o vacanţă relaxantă

Stirile PROTV

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul...

Alina şi Grigore formau o pereche pe care toată lumea o privea curios, dar admirativ, datorită relației lor, descrisă de Zoe Cămărășescu.

”A trecut Antipchen prin toate domniile, acelaşi om drăguţ, simplu, foarte preţuit în ţară ca şi în străinătate, pentru ştiinţa lui. Toată lumea îl iubea şi o iubea şi pe soţia sa, o femeie frumoasă, elegantă, mult mai înaltă ca el, care se lăsa răsfăţată de Grigore ca un copil.

Primitori, veseli mergeau peste tot împreună. Ea, cochetă, se ocupa mult de toalete, întârzia în faţa oglinzii şi prin prăvălii. Îl întâlneai pe Antipchen, aşteptând în capul scării sau în faţa unui magazin. «Ce faci, domnule Antipa?» – «O aştept pe Alina».

Când el a murit, în 1944, Alina n-a putut înfrunta viaţa mai departe fără Grigoraş, şi s-a otrăvit. Dar timpul cât i-a trebuit ei ca să moară, l-a silit pe Antipchen s-o mai aştepte pentru ultima oară, întins în sicriu, în marea aulă a Muzeului până când Alina şi-a dat ultima suflare. Apoi au plecat împreună, acolo de unde nu te mai întorci“, scria Zoe Cămărășescu în amintirile sale.

Colaboratorul cel mai apropiat al lui Antipa, Mircea Paucă, descrie tragedia care a șocat protipendada bucureșteană în martie 1944.

«În noaptea de 8 spre 9 martie, după miezul nopţii, Dr. Antipa a constatat că i se întâmplă ceva neobişnuit. A sunat femeia din casă (o săsoaică din Transilvania care facea menajul soţilor Antipa) spunându-i să cheme medicul. Abia peste vreo oră, acesta – un medic, în acel timp, militar – când a sosit nu a mai putut face altceva decât să constate decesul. În această situaţie, medicul a anunţat să vină rudele».

Tot Mircea Paucă oferă amănunte legate de ceremonia funebră, de cei care au venit pentru a-şi prezenta condoleanţele, dar şi despre decizia Alinei Antipa de a-şi curma zilele golind un tub cu Luminal.

Mircea Paucă a fost cel care s-a ocupat de toate formalităţile, inclusiv de incinerarea celor doi şi montarea urnelor într-o mică nişă din peretele stâng ce separă holul de sala centrală, nişă în care au rămas până în 2008 când muzeul s-a închis pentru renovare.

Mircea Paucă explică decizia incinerării celor doi prin faptul că Antipa nu s-a ocupat vreodată să-şi cumpere un loc de veci, iar în vreme de război era extrem de dificilă găsirea unui loc la cimitir.

Cine a fost Grigore Antipa
Muzeul Naţional de Istorie Naturală a României din Bucureşti şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină de la Constanţa sunt cele două mari edificii cu un renume datorat lui Grigora Antipa.

Grigore Antipa este considerat: inventatorul dioramelor; întemeietorul biosociologiei; întemeietorul bioeconomiei; întemeietorul muzeologiei moderne; întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti; primul ecolog român; primul hidrobiolog român; primul oceanolog român; autorul planului de construire a reţelei de canale din Delta Dunării; autorul planului de conservare şi valorificare a luncii inundabile a Dunării, distrusă astăzi datorită aplicării programului de îndiguire submersă propus de Anghel Saligny.

Antipa este fondator şi iniţiator pentru: Institutul Geologic al României (1906); Staţiunea de Cercetări piscicole din Delta Dunării (1924), Tulcea (astăzi Institutul Naţional pentru Cercetări şi Proiectare Delta Dunării); Institutul Bioceanografic (1932), Constanţa (actualmente Institutul Român de Cercetări Marine „Grigore Antipa“ Constanţa); Crescătoria sistematică de crapi Nucet (după 1937); Fundaţia de Cultură Naţională şi Asistenţă Publică „Menahem H. Elias” (1939); vicepreşedinte; Institutul de Cercetări Agronomice; propunere de organizare a Grădinii Zoologice din Bucureşti; Analele şi Buletinul Academiei Române în limbi străine (1913).