Constantin, căruia prietenii îi spun Costel, este curier poștal la Oficiul Poștal de Distribuire (OPD) Iași. La cei 58 de ani ai săi, aproape jumătate și i-a petrecut ca poștaș, în slujba comunității.
De opt ani de zile, pe traseul de mai bine de 20 de kilometri pe care îl are de străbătut prin cartierul Nicolina, Costel este însoțit de Negruțu, un câine cu care s-a împrietenit în timp ce livra corespondența. Costel Iftimie este cunoscut printre colegi drept un om muncitor, care de mai bine de 20 de ani a făcut meseria care îi place.
„Este un câine ai căror stăpâni stau lângă blocul meu. El are o cușcă în exteriorul casei, așa că poate pleca și se poate întoarce când are chef. Teoretic este câinele lor, însă toată lumea din cartier îl știe drept «câinele poștașului». Pot spune că suntem vedetele cartierului. Cum mă vede, cum începe să se gudure pe lângă mine de bucurie, se trântește pe jos ca să-l mângâi, îmi dă târcoale. Nu există să plec pe traseu și el să nu vină cu mine, prin scările blocurilor, pe la case, peste tot, indiferent de vreme. În fiecare zi când plec în cursă, Negruțu vine cu mine”, a precizat Costel Iftimie.
În timp, Negruțu a învățat tot sectorul pe care-l deservește prietenul său poștaș. Cel mai important obiectiv de pe traseul celor doi, din punctul de vedere al animalului, este o măcelărie.
„Când ajungem în dreptul ei îmi arată spre ea cu capul, asta și pentru că l-am obișnuit să-i iau câte doi crenvurști. Mănâncă, îi dau sa bea ceva apă și apoi o luăm din nou la pas. Lumea glumește cu mine, îmi zice că eu țin post, dar câinelui îi dau crenvurști”, spune Costel.
O prietenie pe viață
Nici în zilele de weekend Costel nu uită de prietenul său patruped și merge să îi dea de mâncare. Pentru Costel Iftimie faptul că s-a împrietenit cu acest animal a fost un semn de bine și nu va putea să se despartă vreodată de el.
„Sâmbăta și duminica vine la mine la bloc și îi dau să mănânce, să bea, îl mângâi, ne jucăm. Cred că are sufletul cuiva din familia mea, poate al tatălui meu, altfel nu-mi explic modul în care s-a atașat de mine. De exemplu, acum trei ani, când a murit mama, mergeam zilnic la mormânt, îi aprindeam o candelă, îi duceam flori. De multe ori mă podidea plânsul. Într-o zi, Negruțu s-a așezat cu capul în brațele mele și am observat că a început să-i curgă și lui lacrimile. M-a emoționat așa de tare”, a mai precizat poștașul.
Nea Costelus, daca il iubesti asa mult, de ce nu-l iei in apartament?
Sf Vasile, tu ai avut vreodată un câine? Un câine crescut în libertate nu va fi niciodată posibil sa se mute într un apartament, e ca si cum tu ai fost crescut numai cu realitatea TV și acu vrei sa te uiți pe Trinitas TV…. după 30 de secunde te plictisești și începi sa mănânci la cacat fix ca în comentariul.de mai sus
Ideea e bună, dar realitatea si trinitas sunt ca doua siameze, împart aceeași sclavi frustrați spalati pe creier.