Prima pagină » Local » Povestea singurului decarist ieşean din mediul rural de la Bacalaureat 2021 – EXCLUSIV

Povestea singurului decarist ieşean din mediul rural de la Bacalaureat 2021 – EXCLUSIV

05 iul. 2021, 11:24,
în Local

Răzvan Iulian Mogîldeaţă este singurul elev decarist de la Iaşi, din mediul rural. Tânărul este din satul Cuza Vodă, comună Ipatele, judeţul Iaşi.

„Bacalaureatul nu este doar un simplu examen, ci reprezintă într-adevăr examenul maturității. Este momentul în care trebuie să ne detașăm de emoții și griji, astfel încât să rămânem focusați pe obiectivul nostru principal. Pentru mine Bacalaureatul a însemnat emoții, pregătire intensă, dar și nostalgie, deoarece se încheie o etapă unică în viață, liceul. Datorită profesorilor am reușit această performanță, iar în acest mod doresc să le transmit mulțumirile și recunoștința pe care le-o port pentru ajutorul și încurajările acordate. Sfatul meu pentru viitorii elevi ce vor susține acest examen este de a se pregăti din timp și de a-l considera ca pe un moment oportun ce deschide noi căi către următoarea etapă a vieții. Eforturile mele s-au canalizat asupra obținerii notei maxime, însă consider că experiența este mult mai importantă și relevantă”, a transmis elevul Răzvan Iuliuan Mogîldeaţă.

Prof. Anca Dimitriu, directorul Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi se declară foarte mulțumită de parcursul elevilor unității de învățământ pe care o conduce.

„E un copil deosebit şi merită toată aprecierea. Rezultatul lui este unul remarcabil. Este o mândrie pentru Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir din Iaşi să avem o asemenea reuşită”, a declarat directorul școlii prof. Anca Dimitriu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2026
03 iulie 2026