Povestiri speciale cu celebrul actor și director al Teatrului Național din Iași Teofil Vâlcu! FOTO, AUDIO și VIDEO

Povestiri și mărturii inedite cu celebrul actor și director al Teatrului Național din Iași, Teofil Vâlcu! Acesta a fost o mare personalitate a Teatrului și Culturii la nivel național. În prim-plan sunt Unirea de la 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Capitala Moldovei. Spectacolul din 1986, intitulat „Povestea Unirii”, de Tudor Şoimaru, și o memorabilă filmare din anii 1980 constituie alte detalii incitante

Povestiri speciale cu Teofil Vâlcu, marele actor și director al Teatrului Național (TNI) ”Vasile Alecsandri” din Iași! Mare și elegantă figură a Teatrului și Culturii, acesta este în prim-planul evocării Unirii de la 1859, a domnitorul Alexandru Ioan Cuza și a Capitalei Moldovei.

Stirile PROTV

Românul care și-a ucis iubita în mașină a atras-o într-o capcană. „Ea l-a crezut, a luat fetița, dar s-a terminat tragic”

RomaniaTV

Cine sunt copiii lui Mircea Diaconu. Niciunul nu i-a călcat pe urme în actorie

Spectacolul din 1986, intitulat „Povestea Unirii”, de Tudor Şoimaru, și o memorabilă filmare din anii 1980 constituie alte detalii incitante legate de Teofil Vâlcu.

Povestiri și secvențe speciale cu celebrul actor

Astfel, într-o scurtă filmare ce este vehiculată pe Internet apare Teofil Vâlcu, în fundal fiind clădirea Naționalului ieșean.

„Din Iași, de unde în cinste sunt păstrate pagini de seamă în Cronica Unirii celui ce este simbol al Unității, urarea de ani mulți cu sănătate!”, se arată acolo.

Pe de altă parte, vocea inegalabilă a acestuia poate fi ascultată și pe o înregistrare din 1986! Aceasta este din spectacolul radiofonic intitulat „Povestea Unirii”, de Tudor Şoimaru. Acţiunea piesei se petrece între anii 1857 și 1859, în Moldova. Totodată, ilustrează câteva dintre principalele momente biografice şi istorice care au premers alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două Principate.

În toate aceste momente, alături de Cuza apar şi alte personaje cunoscute pentru rolul avut în înfăptuirea Unirii din 24 ianuarie 1859 – Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri. În distribuţie: Traian Stănescu, Ileana Cernat, Boris Ciornei, Gheorghe Cozorici, Ion Marinescu, Radu Panamarenco, Ion Pavlescu, Teofil Vâlcu, Costel Constantin, Tudor Gheorghe, Elena Albu, Adrian Georgescu, Matei Alexandru, George Oancea, Geo Costiniu, Ion Chelaru, Cornelia Pavlovici, Roxana Ionescu, Angela Ioan, Cătălin Ciornei, Carmen Mihalache, Mihai Dinvale, Papil Panduru, Gelu Nițu, Mirela Nicolau și George Ulmeni. Regia: Eugen Todoran.

Teofil Vâlcu a fost director al Teatrului Național din Iași

Figura legendară a cinematografiei și teatrului românesc, Teofil Vâlcu (născut la 30 decembrie 1931, în satul Hănești, județul Botoșani – decedat la 1 octombrie 1993) a murit la doar 62 ani. În februarie 1989 se afla pe scenă; în ultimul sfert de oră suferă un atac cerebral şi își pierde vederea. Totuşi, actorul a revenit pe scenă în alte două premiere. Teofil Vâlcu a sperat mereu că se va întâmpla o minune, că îşi va recăpăta văzul, că va învinge boala. Nu a fost să fie astfel. A murit la 1 octombrie 1993. A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”, din Iași.

„El face parte dintr-o generație deosebită a teatrului românesc, alături de Dionisie Vitcu, Petru Ciubotaru sau Sergiu Tudose! Știu că a fost foarte apropiat și de Val Condurache, dar și de generația tânără de actori, precum Teo Corban sau Adi Carauleanu. A fost un om deosebit și de o eleganță aparte. Știu că alături de soția lui, o unguroaică din zona Ardealului, a format un cuplu deosebit. Din păcate, nu au avut copii”, amintea Ioan Holban, fost director al Naționalului ieșean.

Teofil Vâlcu a jucat orb pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din Iași

Amintirea celui care a fost unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la afirmarea generației de actori ce sunt în prim-planul teatrului ieșean este una vie. Aceștia recunosc că Teofil Vâlcu a fost un adevărat prieten și mentor pentru ei.

„A fost un foarte bun prieten și era foarte atent mereu cu noi. Îmi aduc aminte că, în primul meu rol, din piesa „Insula”, de Mihail Sebastian, a fost cu mine extrem de generos și avea o bucurie de a-i ajuta pe cei tineri. El fiind microbist, îmi aduc aminte că vedeam, adesea, meciuri de fotbal împreună, la un șpriț… Vreau să vă spun că a fost un actor foarte bun, excepțional! În ultimii ani de viață, cu toate că orbise, nea’ Teo, la un spectacol cu Nicolae Scarlat, inspirat din filosofia lui Socrate, a urcat pe scenă și a jucat. Cu adevărat un om care mi-a marcat viața!”, povestea și Adi Carauleanu, fostul director artistic al TNI.

Amintiri din galeria marilor momente ale vieții lui Teofil Vâlcu

Ca o dovadă a faptului că Teofil Vâlcu a deschis drumuri pentru oameni de valoare ai culturii ieșene sunt povestirile lui Mircea Radu Iacoban, director la Teatrul Național din Iași între 1979 și 1990.

„După ce, la Naționalul ieșean, directorul Sturzu m-a debutat cu „Tangou la Nisa”, noul director, Teofil Vâlcu, a decis punerea în scenă în rafală a încă 3 piese ale subsemnatului: „Sâmbătă la Veritas”, „Noaptea”, „Reduta și șoarecii”. Îi sunt recunoscător. Atunci, în anii tinereții, sprijinul unui teatru de talia Naționalului era hotărâtor, cu atât mai mult cu cât Teo a și făcut parte din câteva distribuții, cu roluri principale memorabile în „Reduta și șoarecii” și, mai târziu, în „Hardughia”. I-am moștenit scaunul directorial în 1979 și aveam să-l duc până în martie 1990, adică 11 ani, știindu-l și simțindu-l totdeauna pe Teo alături”, reliefa și regizorul Mircea Radu Iacoban.

După război, Teatrul Național din Iași a avut de traversat câteva perioade critice

După război, Teatrul Național din Iași a avut de traversat câteva perioade critice privind reparațiile capitale din timpul directoratului Vâlcu și culminând cu cel al autofinanțării din anii ’80.

„Nu-i pacoste mai mare pentru un teatru decât să-și piardă ani de zile sala, mai ales că, pe vremea reparațiilor capitale de atunci, nu existau spații de joc alternative. Pe atunci, fiecare material mai special trebuia să-l cauți și să-l aduci din toată țara, cu repartiție, fără repartiție, cum știi, cum poți, și era un adevărat calvar. Teo s-a făcut luntre și punte, izbutind să ducă la bun sfârșit o restaurare extrem de dificilă și de pretențioasă. Așa că, alături de realele sale merite și calități actoricești, aș adăuga, tot la capitolul merite, nesfârșita trudă și alergătura din anii șantierului. Fiindcă, de regulă, lumea cam uită… L-am dus pe Teo, cu vechea mea Dacie, la Spitalul din Târgu Mureș, pentru a fi operat de chirurgii neurologi. Optimist incorigibil de felul lui, a tăcut tot drumul. Avea o presimțire. Din nefericire, s-a adeverit. Operația a fost un eșec, iar actorul și-a pierdut vederea. Destin parcă desprins din teatrul antic! A jucat și orb. Părea a fi tot Teo, dar n-avea cum să mai fie el… Nu numai pentru Naționalul ieșean, ci și pentru tot teatrul românesc a fost o pierdere ireparabilă…”, rememora Mircea Radu Iacoban.

Așadar, povestiri și secvențe speciale cu celebrul actor și director al Teatrului Național din Iași, Teofil Vâlcu, merită a fi readuse în actualitate.