Prima pagină » National » Prefectul Capitalei, Alin Stoica: „Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”
Prefectul Capitalei, Alin Stoica: „Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”

Prefectul Capitalei, Alin Stoica: „Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”

26 mart. 2021, 19:18,
în National

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, la finalul întâlnirii avute cu conducerea Metrorex și sindicaliștii, că de sâmbătă dimineața oamenii vor putea circula din nou cu metroul, anunță MEDIAFAX.

„De mâine dimineața, având în vedere că tehnic înțeleg că este nevoie de restabilirea circuitelor, se va relua circulația. Înțeleg că tehnic nu este posibil (în seara aceasta-n.r.). (…) Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”, a spus Alin Stoica.

Acesta a precizat că nu este implicat în negocierile viitoare dintre conducerea Metrorex și sindicaliști.

„Interesul meu era să dăm drumul la circulație pentru metrou și pentru asta am convocat discuția. Eu am mijlocit întâlnirea, am convocat ambele părți și lucrurile s-au rezolvat”, a mai spus prefectul.

Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la Metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.

Protestul spontan, o acțiune sindicală

Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului. Pe pagina de Facebook a instituției zeci de cititorii se întrec în a le bate obrazul sindicaliștilor, făcându-i ”inconștienți” . ”Să vă fie rușine. Doar interesele voastre primează”, scrie un călător.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, semnalează reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.

„Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”, mai precizează reprezentanţii Metrorex.

”În dimineaţa zilei de 26 martie, reprezentanţi ai sindicatului USLM au organizat un protest spontan în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au coborât în tunel, pe calea de rulare,şi au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri. Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex”, precizează compania.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină Cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-o ședință a Biroului Politic Național desfășurată joi, 11 iunie. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar parlamentarii liberali au primit mandat să nu participe la votul de învestitură al Executivului. Potrivit deciziei conducerii partidului, aleșii PNL vor fi prezenți […]
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iunie 2026
11 iunie 2026